Condamnat la închisoare, prins în Şoimari după ce a condus băut şi fără permis

Redactia -

Condamnat la închisoare, prins în Şoimari după ce a condus băut şi fără permis

La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Șoimari au observat un autoturism care a părăsit partea carosabila, intrând într-un șanț.

În urma legitimării conducătorului auto, s-a stabilit ca are vârsta de 24 de ani, fiind din municipiul Ploiești, care emana halenă alcoolică.

La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma interogării bazelor de date s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ba mai mult, figurează ca persoană urmărită, în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru 4 ani, 4 luni și 20 de zile, pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Astfel, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, iar ulterior la sediul unității de poliție.

Acesta a fost condus la Penitenciarul Mărgineni, în vederea executării pedepsei închisorii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.