Consilierii PNL îl acuză pe primarul Ploieştiului că a blocat un proiect social

Redactia -

Consilierii PNL îl acuză pe primarul Ploieştiului că a blocat un proiect social

PNL Prahova a transmis un comunicat de presă pe care îl puteţi citi în rândurile de mai jos:

„Grupul consilierilor locali PNL a iniţiat  un proiect care acordă ‘O şansă la viaţă’.

Publicitate

Proiectul de hotărâre de Consiliu Local prevede acordarea, în anul 2024, a unui sprijin financiar în valoare de 13.800 lei pentru cupluri infertile sau femei singure infertile, pentru efectuarea procedurilor de fertilizare in vitro.

Datele Eurostat arată că România se află printre primele 5 state care înregistrează un declin demografic important. Unul din 6 cupluri care încearcă sa aibă un copil are dificultăţi în a obţine sarcina, întrucât fertilitatea scade simultan cu înaintarea în vârstă.

De aceea, în cazul infertilităţii, procedura de fertilizare in vitro poate fi o soluţie.

Beneficiarii proiectului vor fi cuplurile/femeile singure infertile cărora li s-a diagnosticat, de către un medic specialist, o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală.

Persoanele interesate pot depune dosarul cu documentele justificative la sediul Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, cu adresa în Ploiesti, Piaţa Eroilor 1A, jud. Prahova, pentru „O Şansă la Viaţă-FIV”.

Echipa de implementare a proiectului va verifica conţinutul dosarelor şi eligibilitatea beneficiarilor, având la bază regulamentul de implementare a proiectului, şi va aproba dosarele care întrunesc condiţiile de eligibilitate.

Grupul consilierilor PNL a identificat și prevăzut în bugetul local votat în cursul zilei de ieri (12.02.2024) sumele necesare pentru finanţarea acestui proiect social care oferă o şansă la viaţă.

Din nefericire, nici acest proiect cu impact social nu a fost trecut de primarul Andrei Volosevici pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local și nici nu a fost postat pe site-ul instituției în transparență publică.

Acesta este cel de-al doilea proiect cu impact social blocat de primarul Volosevici, după cel prin intermediul căruia urmează să fie ridicat plafonul pensiilor pentru care se asigură gratuitate totală pe mijloacele de transport public de la 2500 lei la 3500 lei.”

 

Grupul consilierilor locali PNL

Swisso
Swisso