Consilierii PSD cer diminuarea chiriilor pentru terasele amplasate pe domeniul public în Ploieşti

Daniel Dimache -

Consilierii PSD cer diminuarea chiriilor pentru terasele amplasate pe domeniul public în Ploieşti

Consilierii locali PSD slicită reducerea chiriei percepută de Consiliul Local Ploieşti pentru terasele amplasate e domeniul public, ca măsură de sprijin pentru afacerile afectate de coronavirus.

Comunicat de presă:

„Consilierii locali PSD solicit colegilor din Consiliul Local Ploieşti şi domnului primar  Adrian Dobre să accepte iniţierea de urgenţă a unui proiect de hotărâre prin care chiriile plătite pentru terasele amplasate pe teritoriul municipiului să fie diminuate până la finalul acestui an.

Starea de alertă şi măsurile de distanţare social impuse prin deciziile Guvernului României duc la diminuarea drastică a veniturilor investitorilor din domeniul alimentaţiei publice.

Consilierii locali PSD nu pot rămâne orbi la faptul că domeniul Horeca este în acest moment cea mai afectată ramură a economiei naţionale şi vrem să venim în sprijinul patronilor care nu vor putea deschide, încă, restaurantele la întreaga capacitate şi vor fi nevoiţi să reducă locurile de pe terasele de întâmpinare pentru a respecta regulile de distanţare social şi de diminuare a riscului de răspândire a COVID-19.

Trebuie să fim responsabili şi să venim în sprijinul celor care îşi desfăşoară afacerile în acest domeniu în municipiul Ploieşti, pentru a demonstra că ne pasă şi că suntem în stare să elaborăm măsuri menite să ajute atât investitorii, cât şi angajaţii firmelor din acest domeniu.         .

Trecem printr-o perioadă dificilă, în care trebuie să dovedim responsabilitate şi să înţelegem problemele financiare şi sociale cu care se confruntă firmele care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul municipiului Ploieşti.”.

PSD Ploiești, 21 mai 2020

 

(Fotografie cu caracter ilustrativ)