Consiliul Județean al Elevilor pune la colț administrația locală din Bușteni

Daniel Dimache -

Consiliul Județean al Elevilor pune la colț administrația locală din Bușteni

Consiliul Județean al Elevilor Prahova cere Consiliului Local Bușteni să respecte legea!

Așa cum prevede Legea educației naționale nr. 1/2011, consiliile locale sunt nevoite să adopte anual o hotărâre prin care să aprobe numărul și cuantumul burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat. Deși nu intră în atribuțiile lor, consilierii locali din Bușteni au
adoptat în luna noiembrie Hotărârea 165/26.11.2020, prin intermediul căreia sunt stabilite criterii de acordare a burselor de merit, altele decât cele menționate în Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5576/2011, îngrădind astfel dreptul la burse școlare a sute de elevi care s-ar fi putut folosi de aceste sume de bani.
Consiliul Județean al Elevilor Prahova a transmis, pe data de 16.12.2020, o adresă către Primăria Bușteni, prin care solicitam amendarea hotărârii, astfel încât să țină cont de legislația în vigoare. Dezinteresul și iresponsabilitatea autorităților publice nu au întârziat să apară – a fost nevoie de aproape o lună de așteptare și apeluri telefonice către secretariatul instituției pentru ca, în data de 05.01.2021 să primim următorul răspuns: „această solicitare va fi supusă dezbaterii în următoarea ședință ordinară din luna ianuarie 2021, a Consiliului Local al orașului Bușteni”.
În acest sens, Consiliul Județean al Elevilor Prahova critică ferm decizia Consiliului Local al orașului Bușteni de a nu respecta un act normativ superior. Totodată, menționăm faptul că singurele organisme îndreptățite să adopte criterii specifice de acordare a burselor școlare sunt consiliile de administrație ale unităților de învățământ, care au datoria, de asemenea, de a respecta criteriile generale stabilite prin OMECTS nr. 5576/2011, așa cum prevede art. 82, alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Din aceste considerente, unica structură de reprezentare a elevilor prahoveni solicită adoptarea de urgență a unei noi hotărâri de Consiliu Local, care să modifice anexa nr. 1 din hotărârea nr. 165/26.11.2020, astfel încât să respecte prevederile legale în vigoare și drepturile fundamentale ale elevilor ce frecventează cursurile unităților de învățământ de pe raza localității Bușteni să nu fie afectate în vreun fel.

„Respectarea drepturilor beneficiarilor direcți ai educației ar trebui să reprezinte o prioritate în agenda publică a factorilor de decizie. Faptul că timp de aproape jumătate de an școlar, sute de elevi din Bușteni care au dat dovadă de rezultate foarte bune la învățătură au fost privați de unul din drepturile fundamentale garantate de legislația în vigoare este inacceptabil. Performanța elevilor trebuie recompensată, iar singura modalitate prin care consilierii locali își pot arată susținerea față de elevii cu rezultate foarte bune la învățătură este emiterea de urgență a unui nou HCL. Așa că, stimabili reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local al orașului Bușteni, fiți deschiși la dialog și acceptați amendamentele propuse de elevii reprezentanți. Demonstrați că tinerii orașului Bușteni contează pentru dumneavoastră.”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova.