Consiliul Local Ploiești se reunește cu o agendă de lucru încărcată, săptămâna viitoare

Redactia -

Consiliul Local Ploiești se reunește cu o agendă de lucru încărcată, săptămâna viitoare

Consilierii locali ploieșteni au fost convocați luni, 28 iulie a.c., începând cu ora 12.00, într-o ședință ordinară, cu o agendă de lucru complexă ce cuprinde propuneri legislative de interes major pentru comunitatea ploieșteană.

Sunt 64 de puncte pe ordinea de zi, convocatorul putând fi consultat aici: https://www.ploiesti.ro/Convocari/2025/000%20convocare22.07.pdf

 

Printre punctele importante aflate pe ordinea de zi se numără:

 

  • Rectificări ale bugetelor de venituri și cheltuieli ale mai multor instituții subordonate Consiliului Local Ploiești;
  • Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al S.C. Transport Călători Express S.A. și estimările pe 2026-2027;
  • Modificarea tarifelor la transportul local de persoane, efectuat în Municipiul Ploiești de către S.C. Transport Călători Express S.A.
  • Actualizarea tarifelor pentru biletele de intrare la spectacolele prezentate de Teatrul ,,Toma Caragiu” Ploiești;
  • Eșalonare la plată a debitelor datorate de către Municipiul Ploiești către Termo Ploiești SRL;
  • Aprobarea Regulamentului privind finanțarea din bugetul municipiului Ploiești a programelor sportive naționale “Promovarea sportului de performanță” și “Sportul pentru toți”;
  • Contractarea de servicii sociale pentru 15 persoane vârstnice din municipiul Ploiești pentru care s-a adoptat o măsură de protecție socială;
  • Bilanțul Apei pentru anul 2024 și analiza pierderilor de apă din sistemul public de alimentare cu apă al Municipiului Ploiești. Documentul este realizat conform normelor în vigoare de către S.C. Apa Nova Ploiești și cuprinde date generale, precum și detalii privind activitatea acestui operator în orașul nostru;
  • Aprobarea organigramei și statului de funcții ale Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor al Municipiului Ploiești;
  • Aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești;
  • Numirea reprezentanților autorității publice locale în Consiliile administrative ale instituțiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Local;
  • Numirea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Ploiești în Consiliile de Administrație și în Comisiile pentru Evaluarea și Asigurarea Calității din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular;
  • Constituirea Comisiei Locale de Ordine Publică. Aceasta va fi condusă de primarul Municipiului Ploiești, iar membrii comisiei vor fi șeful Poliței Municipiului Ploiești, directorul Poliției Locale Ploiești, Secretarul general al Municipiului Ploiești și 3 consilieri locali. Această structură de lucru se întrunește trimestrial și are ca principale obiective: asigurarea cooperării  dintre  instituțiile  și  serviciile  publice  cu  atribuții  în domeniul ordinii și al siguranței publice la nivelul Municipiului Ploiești și elaborează proiectul planului de ordine și siguranță publică al Municipiului Ploieti pe care îl actualizează anual;
  • Gestionarea patrimoniului municipiului Ploiești: vânzări locuințe pentru tineri și vânzări prin licitație publică a unor imobile/terenuri, închirieri/ arendări, prelungire termene contracte, înscrieri bunuri în inventar, analizarea unor oportunități de achiziționare imobile, etc.;
  • Stabilirea unui program de măsuri pentru eficientizarea înscrierii datelor în registrul agricol;
  • Aprobarea Regulamentului de organizare al Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Contemporană – Ploiești 2025. Proiectul cultural artistic are ca scop principal înfrumusețarea spațiului public ploieștean cu opere de artă contemporană. Artiștii participanți la evenimentul din acest an vor realiza, în marmură sau piatră calcaroasă, lucrări cu tema “Identitate și Memorie”. Sculpturile se vor realiza în perioada 21 septembrie – 19 octombrie a.c., în incinta Parcului Municipal Ploiești Vest;
  • Aprobarea Programului de acțiune comunitară destinat prevenirii și combaterii riscului de marginalizare și excluziune socială pentru anul 2025;
  • Informare asupra Raportului privind evaluarea performanțelor Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești pentru anul 2024.