Consumul de nicotină: Beneficii și contraindicații (P)

Daniel Dimache -

Consumul de nicotină: Beneficii și contraindicații (P)

Cultivat pentru prima dată în anii 6000 î. Hr., tutunul a reprezentat sursa principală de nicotină a oamenilor care uscau încă de pe atunci frunzele plantei Nicotiana Tabacum și le fumau sau le mestecau. În timpuri străvechi, tutunul este considerat un remediu excelent pentru ciuma bubonică, însă abia în anii 160 s-a descoperit că acesta poate afecta grav sănătatea celor dependenți de nicotină. Această substanță, care este, de fapt, un alcaloid lichid ce capătă o culoare gălbuie la contactul cu aerul, poate avea efecte dezastruoase asupra plămânilor, inimii sau altor organe interne.

În cele ce urmează, ți-am pregătit cele mai utile informații pe care ar trebui să le cunoști despre consumul de tutun, sub orice formă ar fi acesta.

 

În cât timp se asimilează nicotina?

 

Dacă ți-ai aprins o țigară și ai tras primul fum, în aproximativ zece secunde nicotina va fi absorbită prin piele și mucoasele de la nivelul gurii, a nasului și a plămânilor. Imediat, substanța va ajunge și în sânge, circulând până la creier. Aici, prezența nicotinei se va „traduce” printr-o doză de adrenalină care va face ca presiunea sângelui să crească și bătăile inimii să se intensifice, din cauza subțierii vaselor de sânge. Totodată, în corp se va elibera o doză de dopamină, cunoscut ca și hormon al fericirii, adesea asociat cu o recompensă. Iată de ce cei mai mulți dintre fumători spun că ies să se calmeze la o țigară!

 

Ce se întâmplă cu nicotina, odată ajunsă în organism?

 

Dacă fumezi sau, din contra, vrei să renunți la acest obicei nesănătos, și mesteci gume cu nicotină, poate ar fi bine să știi că această substanță este descompusă de către enzimele din ficat în proporție de 80%, rezultatul purtând numele de cotinină. O parte din restul de nicotină ajunge să fie metabolizată și de către plămâni, ca mai apoi să o elimini prin urină, salivă sau păr.

 

Nicotina dă dependență?

 

Răspunsul simplu la această întrebare este Da, nicotina dă dependență, ba chiar una de care cei mai mulți dintre fumători nu reușesc să scape toată viața. De fapt, cei care consumă nicotină în mod regular sub formă de țigări sau alte produse din tutun spun că se simt mai relaxați, odată ce au intrat în contact cu nicotina. Adevărul este cu totul altul, pentru că nicotina are, de fapt, efect advers, de creștere a nivelului stresului, dar tocmai eliberarea în organism a hormonilor despre care aminteam mai sus face din fumat un ritual după care toți dependenții de nicotină tânjesc.

 

Efecte negative ale consumului de nicotină

 

Imediat după ce ai început să fumezi, respirația ta se va accelera, iar ritmul cardiac va crește. Asta va duce într-un timp foarte scurt la ridicarea tensiunii arteriale, efect dăunător mai ales persoanelor care au o vârstă înaintată sau celor cu antecedente în afecțiuni cardiovasculare.

Tot nicotina este de vină și pentru rezistența sau sensibilitatea la insulină, dar și pentru apariția hipo sau hiperglicemiei în organism. Hormonii tiroidieni, cei pituitari, cei sexuali și cei suprarenali vor fi și ei afectați de nicotină.

 

Sevrajul de nicotină

 

Fiind vorba de o dependență serioasă, stoparea bruscă a consumului de nicotină poate avea efecte nedorite încă din primele zile. Mai mult decât atât, cei care au renunțat la fumat au tendința, într-un procent de 85%, să se reapuce de acest viciu grav chiar din prima săptămână.

Apetitul exagerat, insomnia, problemele gastrointestinale, anxietatea, depresia, frustrarea continuă sau neliniștea sunt doar câteva dintre posibile efecte adverse ale renunțării la fumat, deci la nicotină.

Totuși, dacă ești fumător, începe chiar de astăzi să reduci din numărul țigărilor pe care le consumi și discută cu un medic despre cele mai bune metode de a te lăsa de acest viciu care te poate ucide.