Continuă periplul găzarilor: ultima „staţie” a fost arena Viorel Mateianu din Boldeşti!

Redactia -

După ce, înaintea „derbiului pentru locul 3”, cu Pandurii, de la Târgu Jiu, Petrolul s-a antrenat la Mogoşoaia şi Buftea, în această săptămână au fost luate la rând „Ilie Oană”, Crângu lui Bot, din nou Mogoşoaia şi Buftea, iar, joi, 11 aprilie 2013, „Viorel Mateianu”, de la Boldeşti (foto: Marian Cristescu, Damien Boudjemaa, Manasse Ruben Enza-Yamissi şi Guilherme Haubert Sitya, de la stânga la dreapta; www.fcpetrolul.ro), urmând a se reveni pe arena unde se dispută meciurile de acasă, vineri. A doua zi, sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 19.00, va avea loc partida din etapa a XXVI-a, cu Gloria Bistriţa, ce va fi transmisă în direct de „DigiSport1”. Pe stadionul Petrolistului Boldeşti, antrenorul Cosmin Contra a avut la dispoziţie un efectiv puţin mai redus, patru fotbalişti neputând lua parte la şedinţa de pregătire, din cauza unor probleme medicale. Astfel, după ce a făcut o ecografie, internaţionalului Gheorghe Grozav i s-a stabilit diagnosticul de microleziune fibrilară şi va bifa al doilea joc consecutiv în tribună. Şi un alt echipier al „lupilor” venit de la „U”, Ionuţ Neag, are dureri musculare, lui recomandaându-i-se chiar 10 zile de pauză totală. Şii căpitanul Laurenţiu Marinescu, tot din „lotul de la Cluj”, are necazuri cu spatele, suferind o contractură, dar se speră să fie recuperat până la ora confruntării cu ardelenii. În sfârşit, mai noua vedetă a „galben-albaştrilor”, francezul Florent Sauvadet, a avut parte de un program separat, tot din cauze de ordin medical. Şi la el însă există totuşi un procent ridicat în privinţa refacerii până sâmbătă. De altfel, însuşi Contra a recunoscut pentru www.fcpetrolul.ro că „sunt probleme de ordin medical, dar avem un lot numeros şi sunt convins că există soluţii pentru înlocuirea celor care nu vor putea evolua în următorul meci, cu Gloria Bistriţa”.

În condiţiile în care vor exista absenţi cerţi, precum Grozav şi Neag, dar şi Hamza Younes, care a acumulat şapte cartonaşe galbene, neavând astfel drept de joc, tehnicianul poate introduce în lotul de 18, care va intra vineri în cantonament, la hotel Best, fotbalişti care au prins mai puţin „foaia”, precum Elhad Naziri sau Romario Santos Pires. Urmează ca el să se decidă mai mult ca sigur după ultimul antrernament, cu o zi înaintea partidei cu Gloria.