Continuă periplul „lupilor”, la antrenamente, prin Ploieşti şi împrejurimi

Redactia -

În lipsa unei baze sportive proprii, adecvate pentru pregătire, fotbaliştii de la Petrolul sunt plimbaţi prin Ploieşti şi zonele limitrofe. Dacă săptămâna trecută, înainte de derbiul de tradiţie contra Rapidului, Laurenţiu Marinescu şi coechipierii lui s-au antrenat pe ex-stadionul LukOil-ului, de la capătul fostului tramvai 204, acum, ei s-au retras în păduricea unde este amplasat cantonamentul de la Crângu lui Bot (foto; www.fcpetrolul.ro), pentru a se ascunde de ochii cuiroşilor care doresc să afle mai devreme de modul de abordare al altui derbi, cel împotriva lui Dinamo, de sâmbătă, 16 martie 2013, de la ora 21.30, pe „Ilie Oană”, în direct pe „DigiSport1”.

Petrolistii_se_antreneazxa_la_Crangu_lui_Bot_pt_meciul_cu_Dinamo_11.III.2013_fcpetrolul.roAtât luni după-amiază, cât şi a doua zi, dimineaţa, ploieştenii au revenit la Crângu lui Bot, din efectiv lipsind doar Sebastian Achim, fundaşul dreapta fiind tot în recuperare după o entorsă la gleznă, dar şi foarte bine substituit de către internaţionalul haitian Jean Sony Alcenat, greu de scos din primul „11” dacă va continua pe aceeaşi linie. Semn că decizia de a fi fost luat sub aripă de Gerlado Alves este una cât se poate de justă şi cu efecte clare, dar mai ales imediate.

Antrenorul Cosmin Contra va avea parte la meciul cu Dinamo de cel mai bun lot, pe când adversarii se vor prezenta la Ploieşti fără suspendaţii Marius Alexe şi Constantin Nica, dar posibil şi fără Dragoş Grigore, accidentat, pe care însă tehnicianul „câinilor”, Cornel Ţălnar speră să îl aibă totuşi la dispoziţie sâmbătă. „Alb-roşii” au dispus, pe final de meci, luni, 11 martie 2013, de Concordia Chiajna, avîndu-i drept „spioni” pe Cosmin Contra şi Laurenţiu Roşu. A fost un succes „a la Pyrrhus”, Alexe încasând al patrulea „galben” stagional, iar Nica fiind eliminat. Ca urmare a acestui succe, Dinamo a depăşit-o pe Petrolul în ierarhie, cele două echipe făcând schimb de locuri, FC Vaslui rămânînd pe poziţia a şasea, după semieşecul de acasă cu „lanterna roşie”, Gloria Bistriţa, depăşită abia în minutul 90+3, după un „11 metri” fără acoperire regulamentară!