Chiar să fie mai greu acasă decât pe teren străin? Contra Chindiei ar trebui să fie mai bine, după o logică simplă, FC Petrolul jucând în „deplasare”, nu?

Dragos Trestioreanu -

Chiar să fie mai greu acasă decât pe teren străin? Contra Chindiei ar trebui să fie mai bine, după o logică simplă, FC Petrolul jucând în „deplasare”, nu?

În șapte etape scurse până astăzi, adică în ultima zi de vară calendaristică, FC Petrolul Ploiești – echipa care va fi „găzduită”, de la ora 16.30, pe… arena Ilie Oană, de Chindia Târgoviște – a bifat două victorii și un eșec în deplasare, iar acasă, pe stadionul mai sus-menționat – un succes, două remize și o înfrângere. Semn că i-a fost parcă mai ușor pe teren străin decât pe cel obișnuit ca gazdă. În acest context, ghidându-mă după o logică simplă, „lupii” ar trebui să se simtă mai bine, acum, la mijlocul săptămânii în curs, fiindcă vor evolua în… deplasare, acolo unde au acumulat șase puncte în trei meciuri, respectiv cinci în patru partide disputate acasă.

De golaverajul găzarilor, ce să mai zic? Că numărul reușitelor, egal cu acela al golurilor primite, patru, îi situează pe „galben-albaștri” pe ultimul loc din coadă, ex-aequo cu „U” Cluj și CS Mioveni, dar și pe cel dintâi, ca defensivă, la egalitate cu echipele Rapid București și Farul Constanța. Tot e ceva, mai ales ca prima este lider la zi, după ce-a trecut marți seară de Universitatea Cluj, cu 1-0 (0-0), în etapa a VIII-a, iar a doua speră să-i egaleze la puncte pe jucătorii lui Adi Mutu astă-seară, la Ovidiu, la capătul disputei cu FCSB. Ulterior partidelor desfășurate în runda a șaptea, după meciul Petrolului cu trupa de la Mioveni, scor: 0-0, și a celor trei de ieri, în afara Rapidului împotriva lui „U” mai înregistrându-se remiza de la aceeași CS Mioveni, 1-1 cu UTA Arad, după un penalti ratat de gazde în finalul duelului, respectiv victoria lui FC U 1948 Craiova, 1-0 în dauna lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Asta însă, la capătul unui meci în care se pune serios întrebarea dacă VAR-ul „lucrează” ca și… arbitrajul fără el, de până mai ieri!

Revenind la „deplasarea” Petrolului, potrivit www.fcpetrolul.ro, din tabăra „oaspeților” va lipsi numai sărbătoritul zilei de ieri, Mihai Velisar, fundașul stânga sărbătorind vârsta de 24 de ani. Velisar este însă accidentat la gleznă și nu va putea fi inclus astfel în lotul de 20, unul din care va face parte însă, pentru prima oară, mijlocașul de bandă francez Harrison Manzala. Despre el, același site notează că ar putea debuta contra Chindiei. În rest, Nicolae Constantin (foto mijloc, sus) are soluții, nemaifiind vorba despre nicio altă absență. Context în care ce-ați zice de acest prim „11” probabil: Vâlceanu – Meijers, Tamaș, Huja – Borța (foto mijloc, jos), Dumitriu, Jair, Țicu – Grozav, Ivanovski (foto sus), Manzala? În privința „gazdelor”, chiar că nu pot să renunț la ghilimele, nu ar fi exclus ca antrenorul împotriva căruia Nae Constantin a jucat de trei ori, sezonul trecut, atunci când Adrian Mihalcea o pregătea pe revelația eșalonului secund, Unirea Slobozia, să apeleze la următorii fotbaliști: Căbuz – Căpușă, Celea, Boldor, Ioniță – Vorobjovas, Passaglia – Șerban, Popadiuc, Dumitrașcu – Popa. Cu mențiunea că dâmbovițenii au mai adus doi jucători noi față de transferurile deja cunoscute. Noutățile, hai să le zic, mai de ultimă oră sunt portarul ex-dinamovist Mihai Eșanu, fundașul columbian Esteban Orozco și mijlocașul central rus Sammerbek Akhmatov, fost și pe lista de achiziții a Petrolului, vara trecută.

Meciul de la Ploiești va fi condus de către bucureșteanul Florin Chivulete, avându-l ca rezervă pe mai experimentatul craiovean Sebastian Colțescu și ca asistenți pe doi dintre cei mai buni ai momentului, Mihai Marius Marica (Bistrița) și Tunyogi Ferencz (Zalău). În camera VAR, sper că – astăzi – cu mai mult folos decât ieri, centralul Sorin Costreie, din Buftea, și tușierul Vladimir Urzică (Piatra Neamț). Delegat de joc, așa cum se numește de-acum observatorul care răspundea de organizare, este Imilian Șerbănică (București), iar de arbitraj se va ocupa Ioan Costin Toma, din Piatra Neamț.

Foto: Ionuț CĂRBUREANU, www.fcpetrolul.ro și www.news.ro