Contra împreună cu vedetele Petrolului au mers cu jalba la primarul Bădescu/ Vezi ce le-a spus primarul

Redactia -

Contra împreună cu vedetele Petrolului au mers cu jalba la primarul Bădescu/ Vezi ce le-a spus primarul

Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, s-a întâlnit marţi, 20 august, cu reprezentanţii echipei FC Petrolul Ploieşti – antrenorul Cosmin Contra şi jucatorii Mircea Bornescu, Younes Hamza, Geraldo Alvez şi Soni Mustivar.

 Subiectul principal al întâlnirii a fost angajamentul asumat de municipalitatea ploieşteană în baza hotărârii de Consiliu Local privind premierea echipei de fotbal în urma rezultatelor excepţionale din sezonul trecut.

 Primarul Iulian Bădescu i-a asigurat pe reprezentanţii jucătorilor şi pe antrenorul Cosmin Contra că angajamentele asumate vor fi respectate în totalitate. După cum se ştie, prima tranşă în valoare de 1,2 milioane de euro a fost platită de municipalitate în urmă cu o lună. Restul banilor vor fi viraţi aşa cum s-a stabilit în două tranşe: prima până la finele anului 2013, iar cea de-a doua până la sfarşitul acestei ediţii de campionat.

 Edilul şef al Ploieştiului are incredere că atât conducerea SC FC Petrolul Ploieşti, cât şi antrenorul şi jucătorii vor face tot ce le stă în putere pentru a menţine oraşul Ploieşti, prin rezultatele echipei de fotbal, cât mai mult in atenţia opiniei publice naţionale şi internaţionale.

 Tototadă, primarul Iulian Bădescu a subliniat faptul că nu are nici un fel de atribuţii in ceea ce priveşte conducerea administrativă şi tehnică a SC FC Petrolul Ploieşti.