Contrabandist de ţigări, reţinut de poliţişti

Redactia -

Contrabandist de ţigări, reţinut de poliţişti

 Peste 150.000 de ţigarete de contrabandă, tutun şi dispozitive artizanale de fabricat ţigarete au fost ridicate de poliţiştii de investigare a fraudelor din Prahova, în urma unei percheziţii la domiciliul unui suspect de contrabandă.La data de 3 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Prahova, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie la locuinţa unui bărbat, de 28 de ani, din Ploieşti, suspectat de săvărşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R.În urma percheziţiei, au fost identificate şi ridicate aproximativ 150.000 de ţigarete provenite din Republica Moldova, care nu aveau aplicate timbre fiscale emise de statul român, 7 saci cu ţigarete vrac, de diferite mărci, produse la domiciliu, 2 dispozitive manuale de fabricat ţigarete, 10 kg. de tutun procesat şi 12 cutii a câte 200 de tuburi de ţigarete.

În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii l-au reţinut pe suspect pentru 24 de ore, pentru deţinere la domiciliu de ţigarete şi produse din tutun provenite din contrabandă şi producere şi deţinere la domiciliu, în afara antrepozitului fiscal, de produse accizabile( ţigarete), fără a fi marcate corespunzător. Ulterior, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.