Contractul de finanţare pentru legătura rutieră Gara de Sud – Gara de Vest a fost semnat

Redactia -

Contractul de finanţare pentru legătura rutieră Gara de Sud – Gara de Vest a fost semnat

Municipiul Ploiești a obținut, săptămâna aceasta, o finanțare de 22 milioane lei, o primă tranșă dintr-o finanțare de aproximativ 81 milioane lei pentru realizarea legăturii rutiere dintre Gara de Sud și Gara de Vest.

Primăria Municipiului Ploiești a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud Muntenia, Contractul de finanțare nr.44/18.09.2024 pentru proiectul „Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor – Etapa II ” – 80.976.551,24 lei, inclusiv TVA., prin care se urmărește:

  • crearea unui nou traseu și scurtarea timpului de călătorie pentru transportul public în Municipiul Ploiești prin modernizarea și extinderea rețelei de contact pentru trolee;
  • amenajarea și reconfigurarea carosabilului, legătura Piața 1 Decembrie 1918 – Gara de Vest;
  • realizarea de piste de biciclete, parcare biciclete, trotuare, marcaje și indicatoare rutiere;
  • extinderea sistemului de management al traficului prin implementarea de sisteme de informare în timp real a pasagerilor, legătura Piața 1 Decembrie 1918 – Gara de Vest.

Miercuri, 16.10.2024, Primăria Municipiul Ploiești a încasat de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia prefinanțare în valoare de 22.040.417,64 lei.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024