Controale ale poliţiei în Văleni, Ploieşti şi Băicoi

Redactia -

Controale ale poliţiei în Văleni, Ploieşti şi Băicoi

Acțiuni de combatere a comerțului ilicit desfășurate de polițiștii prahoveni

 

În baza unui plan aprobat la nivel național, polițiștii prahoveni au acționat pentru prevenirea și combaterea acelor de comerț ilicit. Astfel, în acest weekend, au verificat activitatea a 166 de agenți economici, pentru neregulile descoperite aplicând 156 de sancțiuni, în valoare totală de 107.045 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de aproape 18.000 de lei.

  • Sâmbătă, în intervalul orar 9-11, polițiștii din Vălenii de Munte au desfășurat o acțiune pentru prevenirea şi combaterea activităţilor de comerț ilegale.Au fost verificate 18 societăți comerciale și șapte persoane fizice autorizate, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.750 lei.
  • Sâmbătă și duminică, între orele 9 și 11, polițiștii Secției nr. 1 Ploiești au executat o serie de acțiuni în zona Halelor Centrale și a Oborului, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale pe linie de comerț.Au fost verificate 33 de societăți comerciale, 19 producători agricoli, controlate 26 de autovehicule și aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.575 lei, totodată fiind ridicate, în vederea confiscării, bunuri de 3.160 lei.
  • Duminică, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat în târgul săptămânal din orașul Băicoi, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor de comerț ilegale. La acțiune au participat și reprezentanți ai D.S.V.S.A. Prahova.Au fost verificați cinci agenți economici și 12 persoane fizice autorizate, fiind aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de 64.320 lei.
  • Duminică, în intervalul orar 13-1530, și polițiștii Secției nr. 2 Ploiești au executat o acțiune similară pe raza de competență, prilej cu care au fost verificate nouă societăți comerciale și șase producători agricoli, au fost controlate opt autovehicule, fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.150 lei. Au fost ridicate, în vederea confiscării, bunuri de 70 lei.
  • Și polițiștii din Băicoi au executat o acțiune pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit, a evaziunii fiscale, precum și a furturilor din buzunare, genți și poșete. Au fost verificate 57 de societăți comerciale, fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.250 lei. Au fost ridicate, în vederea confiscării, bunuri de 14.460 lei.