Controale ale polițiștilor locali în centrele comerciale ploieștene

Daniel Dimache -

Controale ale polițiștilor locali în centrele comerciale ploieștene

 COMUNICAT DE PRESĂ           

La nivelul Poliției Locale Ploiești sunt în derulare acțiuni de verificare a centrelor comerciale de pe raza municipiului, având ca obiect deținerea avizului de program, eliberat de Primăria Ploiești.

Pentru neregulile constatate polițiștii locali au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.000 lei, conform Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 (*republicată*) privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

Totodată, un număr de 248 agenți economici care funcționează în centrele comerciale verificate, au fost notificați, prin administratorii centrelor, cu privire la obligativitatea obținerii avizelor de program, aspecte ce vor fi verificate în continuare de către polițiștii locali, potrivit competențelor legale.

Prin acțiunile întreprinse, Poliția Locală Ploiești dorește să creeze un climat de siguranță, ordine și confort pentru ploieșteni, precum și asigurarea desfășurării unui comerț civilizat pe raza municipiului.  

Suntem permanent la dispoziția cetățenilor prin Dispeceratul instituției, la numerele de telefon 0244/954 și 0244/513255, precum și prin intermediul adresei de e-mail: office@polocploiesti.

(Fotografie cu caracter ilustrativ)