Controale la restaurantele din Prahova. Ce nereguli au găsit inspectorii DSVSA

Redactia -

Controale la restaurantele din Prahova. Ce nereguli au găsit inspectorii DSVSA

I. În perioada 15.06-31.08.2016 inspectorii din cadrul DSVSA Prahova au efectuat controale oficiale tematice în unitățile de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor din zonele de agrement/traseele turistice din județul Prahova, respectiv Valea Prahovei, Valea Slănicului și Valea Teleajenului pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare prin consumul de produse alimentare neconforme.

Echipele de control au verificat unități de alimentație publică (restaurante, braserii, pizzerii, cantine, etc), tabere școlare, unități tip catering, laboratoare de cofetărie-patiserie, cofetării/patiserii, pensiuni turistice, super/hipermarketuri și magazine alimentare, din mediul rural și urban, privind respectarea legislației sanitare veterinare în vigoare, respectiv:

— respectarea obiectului de activitate înscris în documentul de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor;

— respectarea cerințelor generale de igienă în spațiile de recepție, depozitare, preparare, expunere și servire a alimentelor;

— verificarea eligibilității și trasabilității produselor alimentare existente în unitate la data controlului;

În această perioadă au fost verificate un număr de 331 de unități, din care:

— 148 unități alimentație publică

— 7 cantine

— 15 laboratoare cofetărie-patiserie

— 12 cofetării patiserii

— 11 pensiuni

— 10 supermarketuri

—124 magazine alimentare

— 4 alte unități

În urma controalelor efectuate au fost aplicate, conform H.G. nr. 984/ 2005, cu modificările și completările ulterioare, un număr de 26 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 99.600 lei și 4 avertismente, pentru următoarele neconformități depistate:

— etichetare și ambalare necorespunzătoare — 9 sancțiuni în valoare totală de 13.000 lei;

— igiena necorespunzătoare în spațiile de depozitare/prelucrare — 10 sancțiuni în valoare totală de 31.400 lei;

— funcționarea fără aprobare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor — 3 sancțiuni în valoare totală de 42.600 lei;

— neasigurarea regimului termic stabilit de producător în spațiile de depozitare a produselor alimentare — 4 sancțiuni în valoare totală de 12.600 lei;

II. În perioada 24.08 — 07.09.2016, conform Ordinului Prefectului nr. 251/ 22.08.2016, reprezentanți ai DSVSA Prahova împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Prahova și ai Inspectoratului Școlar Județean Prahova efectuează controale în unități de învățământ din județ pentru verificarea stadiului de pregătire al acestora pentru desfășurarea în bune condiții a anului școlar 2016-2017.