Controalele la două supermarketuri din Ploieşti s-au încheiat cu dosare penale

Redactia -

Controalele la două supermarketuri din Ploieşti s-au încheiat cu dosare penale

Polițiști ai Serviciului de Ordine Publică au desfășurat controale la două supermarketuri din municipiul Ploiești.

 Au constatat două infracțiuni de înșelăciune și au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.000 de lei.

Astfel, la unul dintre agenții economici verificați, polițiștii au constatat lipsa în stocul faptic a cantității de 16,44 m3 lemn de foc, precum și nerespectarea obligației referitoare la modul de operare a datelor în SUMAL. Pentru acest motiv, au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, şi au dispus confiscarea valorică a materialului lemnos. 

Totodată, la celălalt agent economic, s-a constatat că acesta achiziționase, de la o societate comercială din județul Ialomița, 30 de paleţi conţinând lemn de foc din specia salcie. Din verificarea documentelor au rezultat neconcordanțe între stocurile scriptic și faptic, în speță fiecare palet era încărcat cu 0,62 m3, în loc de 1m3. Faţă de această situaţie, polițiștii s-au sesizat din oficiu  cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

De asemenea, s-a mai stabilit că același agent economic a achiziţionat lemn de foc din specia fag, paletizat (44 paleţi cu un volum de 0,85 m3/palet) de la o societate din județul Vâlcea. În urma controlului s-a constatat că paleții conţineau lemn de foc din mai multe specii forestiere, fapt pentru care s-a procedat la evaluarea masei lemnoase şi s-a dispus sancţionarea contravenţională a agentului cu o amendă în valoare de 2.000 lei şi confiscarea faptică a 2,364 m3 lemn foc din speciile carpen, cireş şi stejar, care au fost predați reprezentanţilor Direcţiei Silvice Prahova. În urma verificării paleților rămaşi în stoc s-a constatat că fiecare palet conţinea un volum de material lemnos mai mic cu 0,15 m3 decât cel precizat în documente. Și în această cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.