Copiii au umplut de râsete şi bucurie sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova

Redactia -

Copiii au umplut de râsete şi bucurie sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova

Ieri, 23 noiembrie a.c., a fost o zi diferită pentru noi, polițiștii prahoveni, care am primit cu încântare vizita unui grup de copii în unitatea noastră, pentru a ne cunoaște, ei colorând ziua cu râsetele și cu bucuria lor.

Noi suntem cei care vizitează unitățile de învățământ, care prin polițiștii Biroului Siguranța Școlară, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, și nu numai, desfășurăm activități pentru prevenirea victimizării minorilor, fie ei mai mici sau mai mari, în diferite unități de învățământ din județ, însă de această dată, am fost noi vizitați de peste 25 de preșcolari ai Grădiniției Dumbrava Minunată, din municipiul Ploiești.

Povești despre siguranța rutieră, siguranța în parc și regulile generale de care copiii trebuie să țină cont în unitățile de învățământ, pe stradă sau în locurile de joacă, au fost cele care le-au captat atenția și care i-au antrenat în a purta un dialog, răspunzând la întrebările noastre.

Pentru atenția de care au dat dovadă, au primit în dar insigne ,,Polițist pentru o zi”, legitimații și baloane colorate.

Râsete și bucurie de copil sunt cuvintele care descriu cel mai bine ziua de ieri.