Copiii fotbaliști din Blejoi, ca și alții din Ploiești și Prahova, sunt acum la „Arena Națională”. Puștii și însoțitorii lor profită de permisiunea UEFA de a fi prezenți la un meci ce trebuia disputat cu porțile închise!

Dragos Trestioreanu -

Copiii fotbaliști din Blejoi, ca și alții din Ploiești și Prahova, sunt acum la „Arena Națională”. Puștii și însoțitorii lor profită de permisiunea UEFA de a fi prezenți la un meci ce trebuia disputat cu porțile închise!

Meciul oficial din cadrul preliminariilor Campionatului European de fotbal de anul viitor, dintre România și Norvegia, de astă seară, care va debuta la ora 21.45, pe „Arena Națională”, din București, trebuia să se dispute cu porțile închise, FRF fiind suspendată în urma unor gesturi necugetate ale suporterilor tricolorilor antrenați de Cosmin Contra. Însă, potrivit unei prevederi regulamentare generoase a forului fotbalistic continental, la astfel de partide pot participa exclusiv copii cu vârsta de până la 14 ani, cu însoțitori, câte unul la 10 puști. Potrivit organizatorilor, astfel, vor fi prezenți peste 30.000 de micuți spectatori să îi încurajeze pe Tătărușanu și pe coechipierii acestuia, la unul dintre meciurile foarte importante în perspectiva calificării la turneul final, patru dueluri din cadrul EURO 2020 urmând a se desfășura la București.

CS Blejoi a trimis în capitala țării 27 de juniori C și D, antrenați și însoțiți de fostul atacant petrolist Ovidiu Neagu (foto), revenit la fotbal după un periplu, tot ca antrenor, la tenis câmp. Tot din aceeași comună, va fi prezentă și o clasă de la Școala Radu Tudoran, însoțită de învățătoarea Daniela Fazakas. Și FC Petrolul a trimis copii la „Arena Națională”, ca și numeroase alte cluburi ploieștene și prahovene. Astfel încât, puștii vor avea parte de un spectacol deosebit și vor contribui, ei înșiși, dacă așa va fi până la urmă, la un succes al „galbenilor”. Și-uite așa apare și marea pasiune pentru sportul rege și pentru echipa națională a României, încă de la o vârsta fragedă. O decizie absolut excelentă luată de UEFA, una care înlocuiește duritatea unora dintre suporteri cu mult apreciata candoare a copiilor, care pot popula astfel, în exclusivitate, tribunele și peluzele celui mai mare stadion din țară. „Hai România!” – așa se va auzi din glasuri cristaline, plastic vorbind, astă-seară, la meciul băieților noștri cu scandinavii.

Foto: Paul MÂINEA