Copiii noștri și… nu prea – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 2)

Dragos Trestioreanu - oct. 10, 2019

Meciul de Târgu Jiu, cu Pandurii, și revederea astfel cu frații gemeni Mihai (foto sus, în stânga) și Nicolae (foto sus, în dreapta) Cotolan, componenți încă din sezonul trecut ai echipei locale, m-au dus iar cu gândul la tinerii care au învățat fotbalul în fostul centru de copii și juniori al SC FC Petrolul, ca și ei. Mărturisesc că, dacă nu ar fi fost promovați la prima echipă, mea culpa, nu i-aș fi prea știut pe băieții de acolo. Auzisem că erau chemați la antrenamente când unii, când alții, mai mult pentru a se pune de două formații, când așa o cerea exercițiul zilei, decât că s-ar fi dorit promovarea lor constantă la echipa mare, așa cum se zice în limbajul fotbalistic. Juniorii însă erau extrem de bucuroși, pe-atunci, că pot schimba pase cu vedete ale primului eșalon, precum Albin, Teixeira, Geraldo, de Lucas sau… Hamza ș.a.m.d. Implicit, veneau la antrenamente cu emoții mari, dar și cu o bucurie evidentă, ca să nu zic chiar fericire. Visau să progreseze, învățând de la antrenori tineri, dar cu bagaj de cunoștințe îndestulător chiar la vârsta lor, ca și Cosmin Contra sau Răzvan Lucescu. Ori, mai târziu, de la un monument de experiență, ca Gigi Mulțescu. Falimentul le-a tăiat aripile și duși au fost destui, care încotro, bineînțeles nu din vina lor. Unii au mai rămas pe loc și și-au încercat norocul, din vara lui 2016, la noul FC Petrolul, denumit astfel din Liga a III-a, odată ce Veolia România a cumpărat, cu generozitate, mărcile.

Introducerea de către FRF a obligativității folosirii unor fotbaliști tineri în primul „11”, pe întreaga durată a unui meci, de la prima ligă și până la cea de-a treia, a fost mană cerească pentru tinerii jucătorii. Nu au mai fost împrumutați toți pe unde se apuca și lăsați acolo în plata domnului, fără a-i mai vedea cineva sau fără a se mai interesa de ei, nici lăsați, cu una, cu două să plece de tot de la club. Astfel, în funcție de numărul de „obligații”, au fost ținuți în lotul mare destui față de altădată, atunci când nici măcar marile speranțe nu mai rămâneau pe loc. Concret, de la SC Petrolul au dispărut mulți după faliment și s-au mai întors foarte puțini. Celor care nu au prezentat interes, apreciindu-se că nu mai au valoare de eșalonul în care ajunsese FC Petrolul actual, au fost respinși. Alții au mai prins câte un loc, dar fără să rupă realmente gura târgului. Mai rău însă, au existat juniori forțați să plece, după ce au fost chiar readuși. Nu că ar fi fost slabi, ci pentru că unor antrenori sau conducători nu le-a mai plăcut de… ochii lor! Însă, cei rămași pe loc își păstrează eticheta de „speranțe”. Și poate vor ajunge și fotbaliști foarte buni, dacă vor juca mai mult și li se va da încredere. Să existe un „aparat minune”, care să arate de la o vârstă fragedă ce viitor exact are fiecare copil care s-a apucat să învețe fotbal, ar însemna că s-ar putea merge mereu la fix. Utopie; neexistând, evident, așa ceva. Dar, poate că mai mult curaj ar conduce în timp – prin folosirea unui număr sporit de tineri, nu numai a celor obligatoriu de trimis pe teren – la progres. Și astfel, la deducerea traiectoriei ulterioare a unui astfel de jucător. Dacă va mai fi oprit în efectiv și după ce va depăși vârsta impusă de FRF sau, dimpotrivă, va fi împrumutat ori lăsat să plece, aruncat ca o măsea stricată. Marota cu „lăsat să joace undeva unde poate s-o facă mai mult” este cam m”fumată”, deja, și nu o mai crede nici măcar un „pitic” – cum se zicea pe vremuri – de la un CCJ. Odată plecați, mulți rămân pe te miri unde și acolo, vai!, eșuează, suferind din cauza lipsei de interes de mai târziu a celor care i-au îndepărtat cică să le facă un bine.

Sigur, într-un cor pe diverse voci cerând cu obstinație, pe rețele de socializare, promovarea de tineri la Petrolul, consecință a jocului trist al unor seniori aflați mai spre zenitul carierei, există și destule care, îi cer la echipă numai fiindcă și-ar închipui că acesteia va merge bine. Chiar dacă, în mintea lor, habar nu au cine sunt jucătorii sau dacă va fi cu bine cu ei sau nu. Totuși, mai multă atenție trebuie să le fie acordată și tinerilor. Ideal ar fi ca toți „copiii” din prezent să fi fost ai clubului, din fostul, respectiv actualul centru. Însă, mai există și alte cazuri, excepții care întăresc regula, cu „puști” ajunși, volens-nolens, la alte cluburi, după faliment, și trimiși la un moment dat, la cererea lor, spre clubul inițial. Dar, firește, prin detașare. Dacă va corespunde, musai ca și clubul  acela să facă efortul de a-l recupera, nu să se gândească, oricum, că ar avea balta pește și nu trebuie să „dea în brânci” pentru a-l ține pe loc. Un alt caz cu efecte neplăcute ulterioare ar fi cel în care FC Petrolul împrumută juniori, dar le fixează clauze de transfer ridicol de mici. Se știe care este unul dintre acestea, așa că nu mai revin și nici insist. Clubul găzarilor nu va putea aduna niciodată, precum Viitorul lui Hagi, cei mai buni copii și juniori din România, dar o selecție inteligentă, dezinteresată, cu siguranță că ar putea să compenseze neajunsul. Antrenori există, copii – la fel, încă, mai trebuind numai implicare și motivație din partea tuturor.

P.S. Am promis texte mai scurte, acesta fiind ceva mai lung, însă am apreciat că unui subiect atât de sensibil merită să îi aloc mai mult spațiu!

Foto: www.liga2.ro și www.fcpetrolul.ro