Copil exploatat pentru cerşetorie în Ploieşti

Redactia -

Copil exploatat pentru cerşetorie în Ploieşti

La data de 12.09.2014, polițiști din cadrul Secţiei nr. 1 Ploiești, în timp ce acționau în zona Centrala din municipiul Ploieşti, pe str Unirii, au depistat o femeie, în vârsta de 49 ani, care, tinand de mâna un minor de 10 ani, apela la mila trecătorilor, solicitând diverse sume de bani. Aceasta a fost condusă la sediul Secţiei nr. 1 Poliţie, iar, din verificări a rezultat că s-a deplasat de mai multe ori cu copilul său minor în zona Centrala din municipiul Ploieşti, unde s-a folosit de prezenţa acestuia, a apelat la mila trecătorilor, cu mâna întinsă şi prin viu grai, fiind sancţionată de mai multe ori în acest sens.

Femeii i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a unui minor în scop de cerşetorie.