Copil rănit în accident rutier în Prahova

Daniel Dimache -

Copil rănit în accident rutier în Prahova

 

La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Județean 102L, în localitatea Starchiojd s-a produs un accident rutier.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat un minor de 11 ani.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporala minorului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

(Fotografie cu caracter ilustrativ)