Corina Ungureanu pleacă de la primărie pentru a se pregăti de europarlamentare

Redactia -

Corina Ungureanu pleacă de la primărie pentru a se pregăti de europarlamentare


Fosta gimnastă Corina Ungureanu a trimis un comunicat de presă în care anunţă că demisionează din funcţia ocupată în cadrul Primăriei Ploieşti pentru a se pregăti de viitoarea campanie pentru alegerile europarlamentare, unde este candidat. Iată ce declară Corina Ungureanu: „Am decis să demisionez din funcția de consilier pe probleme de sport al primarului municipiului Ploiești. După îndeplinirea formalităților legale necesare, activitatea mea în funcția mai sus menționata va înceta efectiv în data de 15 februarie 2014. Am luat această hotărâre pentru a-mi concentra întreaga putere de muncă în campania pentru alegerile europarlamentare din mai 2014. Consider că decizia pe care am luat-o este una corectă şi conformă atât cu dorința mea de a obține un mandat în Parlamentul European, cît și cu respectul pe care îl port concetățenilor mei; nu ar fi normal să fiu remunerată din bani publici atâta timp cât voi fi angrenată, în nume personal, în cursa electorală pentru Bruxelles. Le mulțumesc, pe această cale, tuturor acelora cu care am colaborat din iulie 2012 până în prezent și le urez mult succes în tot ceea ce vor întreprinde de acum înainte pentru promovarea și susținerea activităților sportive la nivel local.”

foto: Facebook