Constantin Samson, primarul din Azuga, a trecut la PSD

Redactia -

Constantin Samson, primarul din Azuga, a trecut la PSD

Primarul oraşului Azuga, Constantin Samson, a trecut la PSD, începând de ieri. Edilul ne-a declarat că din ziua anterioară fusese exclus din Partidul Verde. Astfel, nemaiavând apartenenţă politică, el a putut opta pentru noua formaţiune politică.

Timp de două zile, Azuga a fost vizitată de grupul senatorilor PSD din Parlamentul României, adică de circa 40 de parlamentari. Ocazie a avut loc şi o întâlnire a acestora cu primarii din zonă, la care a participat şeful PSD Prahova şi preşedintele CJ, Mircea Cosma.

De altfel, Constantin Samson a sprijinit direct caandidaţii USL la alegerile parlamentare din toamna anului trecut, apropierea acestuia de cei din Uniune fiind evidentă.