Creşte numărul elevilor infectaţi Covid de la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza

Daniel Dimache -

Creşte numărul elevilor infectaţi Covid de la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza

În continuarea informării privind situația de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir“ Breaza, acolo unde cinci elevi (patru de la clase de a IX-a și unul de la o clasă a XII-a) au fost confirmați cu noul coronavirus, fapt care a generat trecerea de la scenariul 1 la scenariul 3 privind organizarea activității didactice, precizăm că alți doi elevi (de la clase de a XI-a) au fost, de asemenea, testați pozitiv cu SARS-CoV-2. Aceștia vor fi evaluați de un medic pediatru de la Spitalul Municipal Câmpina, iar în funcție de starea de sănătate vor fi izolați în spital sau în internatul Colegiului Militar, separat de ceilalți colegi.

În cazul primilor cinci tineri confirmați, reprezentanții instituției de învățământ au transmis că patru dintre ei se află în izolatorul unității și unul se află în izolare la domiciliu. În autoizolare se mai află și alți trei elevi (din clasele a IX-a și a X-a).

Mai sunt așteptate și alte rezultate.

La nivelul Colegiului au fost pregătite și instalate echipamentele și platformele educaționale pentru învățământul online. Acesta se va desfășura pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14.09.2020, la propunerea consiliului de conducere a colegiului, avizată de Inspectorarul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova și aprobată de Comitetul Județeanpentru Situații de Urgență Prahova.

Elevii confirmați ca infectați cu SARS-CoV-2, precum și cei aflați în carantină, au acces la cursuri în format online.

În instituție se efectuează, zilnic, curățenia și aerisirea claselor/sălilor; dezinfecția curentă și terminală a spațiilor din colegiu, respective clase, săli, holuri, toalete, a informt Prefectura Prahova.