Crește programul de lucru în ambulatoriile de specialitate
Redactia -

“Începem măsurile cu efect imediat, care vor schimba în bine fața sistemului de sănătate. Creștem programul de lucru în ambulatoriile de specialitate care funcționează în cadrul spitalelor din România! Medicii vor asigura activitatea de ambulatoriu, în două ture. Asta nu înseamnă că își vor dubla programul de lucru sau de ore. Dublăm programul de funcționare, dar medicii activează în ambulatoriu prin rotație”, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Ministerul explică de ce este important:
– Pentru că vrem să creștem accesibilitatea la serviciile medicale (pre-spitalicești). Rezultă o degrevare strategică a aglomerării în zonele de urgență spre exemplu.
– Pentru că foarte mulți dintre cetățeni termină programul după ora 18. Acum pot obține servicii medicale cel puțin până la ora 20.
– Pentru că avem o infrastructură de ambulatorii în care am investit fonduri din PNRR. Trebuie să o folosim la justa valoare.
Ordinul de ministru care reglementează aceste situații se află în transparență decizională.

![Prefectura Prahova: Pașii necesari reluării furnizării apei în cele 13 localități afectate Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/barajul-paltinu.jpg)

![Șoferi periculoși, opriți din trafic: Trei cazuri grave în doar 24 de ore în Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/10/politist-rutiera.jpeg)