Crimă oribilă din gelozie, în Cartierul de Vest al Ploieştiului

Redactia -

Crimă oribilă din gelozie, în Cartierul de Vest al Ploieştiului

Azi dimineaţă s-a petrecut o crimă oribilă care a îngrozit întreg Cartierul de Vest al Ploieştiului. Simona Trandafir, o tânără în vârstă de 30 de ani a fost ucisă cu lovituri de cuţit de către soţul ei, în vârstă de 32 de ani. Simona îl părăsise pe Bogdan Trandafir, mutându-se la mama sa, care locuieşte pe str. Eremia Grigorescu, luându-i cu ea şi pe cei doi copii. În jurul orei 5.30, Bogdan, orbit de gelozie, a chemat-o pe soţia sa să coboare din apartament sub pretextul că i-a adus o parte din lucruri. În stradă, lucrurile au degenerat. După o scurtă ceartă bărbatul a scos un cuţit cu care a înjunghiat-o pe soţia sa de mai multe ori. Pur şi simplu, Bogdan Trandafir i-a tăiat gâtul şi apoi a înjunghiat-o în piept de mai multe ori pe mama copiilor săi, pe femeia cu care, cu ani în urmă, a schimbat jurăminte de cununie la altar.

Vecinii, martori, spun că s-a auzit ţipete în stradă, însă până au ieşit din apartmente femeia zăcea deja moartă pe caldarâm iar ucigaşul dispăruse. Acesta a fost ulterior reţinuţi de poliţişti şi este audiat de procurori. Din toată această poveste urâtă, două vieţi de tineri au fost distruse, una în pământ, cealată, de bună seamă, în puşcărie pe termen lung, iar doi copii au rămas orfani.

crima1crima2