Cristescu de la UAP, către Volosevici: ”Fă-ne un bine și nouă și ție și dă-ți demisia, te-ai compromis destul!”

Daniel Dimache -

Cristescu de la UAP, către Volosevici: ”Fă-ne un bine și nouă și ție și dă-ți demisia, te-ai compromis destul!”
 
 
Poate cel mai implicat om în rezolvarea crizei apei calde la Ploiești, Eugen Cristescu, președintele UAP Prahova devine din ce în ce mai vehement la adresa autorităților pe care le consideră responsabile de problemele legate de termoficarea municipiului Ploiești. Într-o postare în social media, Cristescu dă de pământ, metaforic vorbind, cu primarul Andrei Volosevici
 
N-am reușit să ajung la conferința primarului, dar am văzut-o de două ori, pe Facebook. Mie unul nu-mi vine să cred ce strategie a ales. Pare că stă într-un colț și privește cum ne chinuim, că se amuză pe seama noastră și că nu vrea să scoată un ban din buzunar, pentru că Primăria Ploiești, în opinia sa nu are nicio obligație în toată criza în care ne aflăm.
Vorbește numai la mișto și în dodii, cu aluzii la Stejarii, cere ca ADI Termo Prahova să organizeze licitație (e prima dată când vorbește despre asta) deși tot ce se întâmplă acum duce doar spre atribuire directa tocmai pentru că prin pasivitatea sa a creat condițiile pentru a se produce. N-a plătit niciun leu operatorului din subvenție, iar azi pentru prima data dă vina pe ADI Termo Prahova pentru că nu i-a dat viza sa plătească. După trei luni de contract el vine azi și se scuză pentru ca nu a plătit subvenția aruncând anatema pe ADI Termo Prahova, care și așa e praf și aia. Incredibil…
Îl întreabă Violeta Stoica dacă își reproșează ceva și el spune că nu înțelege întrebarea. Îl mai întreabă dacă l-a sunat pe Iulian Dumitrescu și el o întreabă pe Violeta: ce să-i spun, ce are de făcut?
E de acord cu desființarea ADI TERMO PRAHOVA, dar refuză să înființeze o societate comercială la Ploiești care să preia CET Brazi și cei 300 de angajați că să existe un cadrul legal pentru această activitate de furnizare a apei calde și a energiei termice.
Cine puii mei mai semnează un eventual contract cu un viitor operator, dacă se desființează ADI TERMO PRAHOVA sau/și nu se înființează o nouă entitate care să dețină în proprietate/concesiune CET Brazi fără de care nu putem avea NICIODATĂ apă calda sau energie termică? Tu gândești, primarule?
Nu aș fi crezut că este de atâta rea-credință, îndărătnicie, lipsă de empatie și incompetență.
Mult rău ne faci, Andrei Volosevici și pare din ce în ce mai clar ca îl faci cu bună știință, prin atitudinea pe care o ai, adică aceea de a răspunde acuzelor, că principala preocupare, în loc să colaborezi cu Consiliul Județean, nu prin adrese ci prin contact direct. Nu în hârtii stă răspunsul ci în discuții directe care să scoată la iveală soluțiile comune.
Trăiești în minciună și ne atragi și pe noi cu un tupeu care ți se va întoarce în față ca un bumerang.
Să-ți fie rușine! Din limbajul corpului, din ceea ce spui, nu ai nicio intenție să rezolvi problema apei calde și căldurii: nu faci decât să aștepți și să ripostezi refuzând să înțelegi că ești principalul vinovat. Neînțelegând că ești plătit să găsești soluții și să le pui în aplicare, nu să te cerți cu șefii tăi și să arunci vorbe goale.
Fă-ne un bine și nouă și ție și dă-ți demisia, te-ai compromis destul!