CRONICĂ DE EVENIMENT / Ultima zi Green Fest:Rock the City, între tentaţii şi petale de trandafir

Life

Redactia

Ultima zi a Green Fest : Rock the City a fost cea care anunţa cele mai grele nume de formaţii aflate în pelerinaj prin România în ultima vreme, prin urmare ne-am luat şi noi maşinuţele spre Bucureşti pentru a îi vedea pe cei de la Within Temptation rupând scena în două, pe Evanescence cântându-ne despre nemurirea sufletului şi pe Axl făcând… ceea ce face Axl de obicei. Adică ce are el chef pe moment, ceea ce e foarte interesant de vreme ce este o persoană extrem de imprevizibilă.

Am ajuns la ora 14.20 la Romexpo şi ne-am învârtit vreun sfert de oră pentru a găsi intrarea. Pe urmă, a trebuit să trecem de liniile de control, mai serioase decât la urcarea în avion: după ce toată lumea şi-a întors buzunarele pe dos, s-a descălţat şi a dat şi o declaraţie pe propria răspundere, am ajuns în cele din urmă în incintă. Mulţi oameni începuseră deja partyul şi înfulecau în neştire mici şi bere. Mă caut şi eu prin buzunare de ceva mărunţiş şi, la naiba, descopăr că trebuie să îmi cumpăr jetoane de la celălalt capăt al complexului. Se rezolvă în cele din urmă şi asta.

Provocarea cea mai mare : a găsi un colţ cu umbră la ora 15.00, în plină caniculă. Cum aşa ceva nu a fost posibil, ne-am ţinut de gard cât am putut de tare, să nu picăm laţi ca urmare a insolaţiei, şi am aşteptat ca cei de la Within Temptation să îşi facă apariţia. Deşi nu înţelegeam de ce o formaţie de asemenea nivel fusese pusă tocmai la matineu.

523388_10151875440565032_711906599_nWithin Temptation au fost impresionanţi. Sharon del Adel are o rezonanţă incredibilă în voce, răsună mai ceva ca toate instrumentele la un loc. Şi cu asta cred că am spus tot. Au urmat The Cult, nişte bărbaţi serioşi, cu tatuaje şi ochelari de soare, care, de la început, au declarat că ei se adresează amatorilor de hard rock, restul nu contează. Şi cum evenimentul se desfăşura sub titlul Rock the City, mai mult ca sigur că aveau dreptate.

După The Cult au urmat Evanescence, care au sunat mult mai heavy metal şi mult mai puţin gothic decât mă aşteptam. Cu toate acestea, oamenii au făcut tot ceea ce publicul a dorit, iar Amy Lee şi-a etalat calităţile de pianistă. Pe „My immortal”, toate fetele au închis ochii şi au aşteptat să fie sărutate. Ceea ce, în funcţie de sensibilitatea partenerului, s-a întâmplat sau nu.

Cândva după ora 20.00, au început şi pariurile: oare cât va întârzia Axl Rose înainte să urce pe scenă? În mod surprinzător, omul a fost relativ punctual de data asta, şi a avut o energie incredibilă, pe care a manifestat-o într-un recital de aproximativ 2 h 30 min.

0Glumind puţin, nici nu ştiam că Guns’n’Roses au atâtea piese, iar oamenii au insistat, pe alocuri, să cânte până şi cele mai obscure melodii. Atmosfera, şi interesul publicului, a fost într-un crescendo clar, pe măsură ce Guns au trecut în revistă marile lor cântece, de la Sweet Child O’Mine la November Rain şi de la Knockin on Heaven’s Door la Don’t U Cry Tonite. Una peste alta, oamenii au fost cu adevărat interesanţi : în primul rând, prin CÂT DE MULŢI sunt. Am numărat nu mai puţin de 4 chitarişti care s-au perindat pe scenă, făcând ceea ce Slash reuşea de obicei de unul singur. Însă rezultatul a fost unul de efect, iar Axl, în ciuda costumului de cowboy şi a aerului de Charles Bronson pe care îl afişează în ultima vreme, reuşeşte să îşi controleze încă bine acutele din voce. Ultima melodie a fost Paradise City, moment în care întreaga scenă s-a umplut de confetti-petală de trandafir, în urarele celor de lângă mine, care cereau Bis după Bis. La ieşirea de pe scenă, Axl a declarat : „U are fuckin amazing ! We ought to come back soon !” („La naiba, sunteţi incredibili ! Trebuie să revenim aici în curând!”) şi a aruncat cât colo microfonul la care a cântat, luându-şi adio de la public.

La câtva timp după finalul concertului, am vrut să îmi iau o bere, însă surpriză ! pe nesimţite, îmi consumasem până şi ultimii bani pe jetoane.

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline