Crucea Roșie Română oferă sprijin pentru familiile afectate de inundațiile din Galați

Redactia -

Crucea Roșie Română oferă sprijin pentru familiile afectate de inundațiile din Galați

Societatea Națională de Cruce Roșie din România trimite către zonele afectate de inundațiile din Galați, două camioane și o autoutilitara de marfă cu materiale pentru susținerea pe termen mediu și lung a familiilor afectate. Valoarea materialelor este de 206 000 lei.

 

În urma unei situații de urgență cauzată de dezastre naturale, ajutorarea imediata a victimelor cu  hrană, apă, adapost și îngrijire medicală este vitală pentru a împiedica  pierderile de vieți omenești și pentru a alina suferința. La fel de importantă este asistența ce trebuie acordată comunitaților afectate și în perioada post-dezastru. În conformitate cu misiunea sa, Crucea Roșie Română se implică în sustinerea pe termen mediu și lung a persoanelor aflate în dificultate. 

 

Mâine, 25 septembrie 2013, două autocamioane și o autoutilitara de marfă ale Crucii Roșii Române, încărcate cu 1000 de saci de dormit, 500 de pături de lână, 300 de lenjerii de pat, 100 de paturi plinte, 300 de pachete cu produse de igienă (săpun, detergent de rufe, detergent de vase, pasta de dinti, periute de dinti, pasta de ras, sampon, etc), 20 de calorifere electrice vor fi direcționate către zonele afectate din județul Galați.

 

Pe baza anchetelor sociale, materialele vor ajunge în perioada următoare la familiile afectate.

Toate materialele provin din depozitul pentru situații de urgență și dezastre al Crucii Roșii Române și au o valoare de 206 000 lei. La acestea se adaugă 20 de calorifere donate de filiala de Cruce Roșie Salaj achiziționate din fonduri proprii.

 

În acest moment în județul Galați sunt aproximatiiv 1200 persoane evacuate din 8 localități, peste 73 de locuințe distruse și mai mult de 2000 h de suprafețe agricole afectate (din total 4457 ha), conform utimelor evaluări ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

 

Reamintim că Societatea Națională de Cruce Roșie din România a lansat un apel umanitar de urgență pentru susținerea pe termen scurt, mediu și lung a familiilor afectate de inundațiile din judetul Galați. Persoanele fizice și juridice care vor să contribuie cu alimente greu perisabile pot face donații prin intermediul programului Bănca de Alimente a Crucii Roșii în toate magazinele din rețelele: Carrefour, Real, Mega Image și Metro. Alimentele de bază sunt: mălai, făina, zahăr, orez, paste făinoase, conserve de carne, conserve de pește, apă. De asemenea, pot face donații online pe site-ul oficial al Crucii Roșii Române www.crucearosie.ro sau în conturile special deschise de Crucea Roșie Română la BRD – Agenția Piața Romană: LEI  :  RO36BRDE410SV51618614100 /

EUR : RO71BRDE410SV51618884100 / USD  : RO29BRDE410SV18793954100

 

Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru achiziționarea de sobe, aragazuri, frigidere, calorifere și alte produse de folosință îndelungată destinate persoanelor afectate de inundații.