CS Blejoi, cu trei zile înaintea unei prime manșe de promovare dorită altfel decât cea de anul trecut. Amintirile contestației echipei CS Cornu încă dor!

Dragos Trestioreanu -

CS Blejoi, cu trei zile înaintea unei prime manșe de promovare dorită altfel decât cea de anul trecut. Amintirile contestației echipei CS Cornu încă dor!

Anul trecut, aproape pe vremea aceasta, campioană a Ligii A Prahova pentru prima oară, CS Blejoi se deplasa în județul Călărași, cu mari speranțe pentru meciul de la Independența, cu Venusul. Anticipările mergeau către un galop de sănătate al blejoienilor, arhicunoscut fiind faptul – cel puțin așa se afirmă de ani buni dinspre AJF Prahova – că eșalonul de elită fotbalistic local este între primele cinci din țară, pe profilul său. Numai că, după ce fostul petrolist Adrian Vintilă a deschis scorul în deplasare, a venit ulterior dezastrul, gazdele oprindu-se abia după ce tabela arăta… 5-1 în favoarea lor!!! Era clar că se stabilise deja echipa care urma să fie promovată în Liga a III-a. Într-un retur în care nici echipa Blejoiului nu a mai crezut în miracole, nu s-a obținut nici măcar un succes de palmares, manșa a doua terminându-se nedecis: 1-1.

Ciudat a fost că Venus, deși și-a câștigat pe teren dreptul de a promova, nu s-a mai înscris în sezonul 2018-2019 al celui de-al treilea eșalon! De la CS Blejoi au plecat, vara trecută, titulari, ca un fel de… atunci când corabia ia apă și se scufundă, primii care pleacă sunt… În fine, așa s-a întâmplat, dar – precum păsarea Phoenix – bazându-se pe conducere și pe sprijinul de tot felul al primarului Adrian Dumitru, beneficiind de titularii rămași pe loc, cărora li s-a alăturat revenitul de la Petrolul Cosmin Lambru, plus alți câțiva jucători noi, Blejoiul a renăscut! Și a făcut un campionat chiar mai bun decât precedentul, câștigând și ediția 2018-2019, ba chiar cu 14 puncte avans, deși a avut de luptat cu mai multe contracandidate decât înainte. Și, spre deosebire de atunci, când s-a pierdut și finala județeană a Cupei României în fața echipei CS Păulești, recent a câștigat-o contra cam acelorași fotbaliști trecuți între timp la CSO Plopeni. Rămâne acum să se mai impună și la barajul de promovare și va fi astfel cel mai bun sezon „all time” al unei echipe cu o istorie deloc densă!

Drumul Blejoiului spre finala adjudecată nu a fost însă floare la ureche, programul fiindu-i dat peste cap și de incertitudinea disputării semifinalei, din cauza unei contestații, din sferturi, făcută de învinsa celei care avea să-i fie până la urmă adversară în penultimul act. Reamintesc ce s-a întâmplat. Cu Cristian Negotei pe teren, CSO Tricolorul Breaza a dispus de CS Cornu cu 3-0, dar s-a trezit cu contestarea dreptului de joc al acestui jucător, care revenise în țară după ce plecase în Spania. Ce au reclamat cornenii? Că Negotei fusese legitimat la AJF Prahova fără a avea și certificatul internațional de transfer, adică așa-numita „carte verde”. Fapt pentru care au cerut ca meciul să fie omologat la „masa verde” cu același rezultat, dar în favoarea formației lor. A urmat o perioada destul de lungă pentru… descâlcirea ițelor birocratice și, pe cale de consecință, s-a ajuns la amânarea semifinalei cu Blejoiul.

Cert este că, prezidată de fostul găzar Costel Lazăr, Comisia pentru Statutul Jucătorului – s-au cerut lămuriri și de la FRF, vezi facsimilul de jos – a dat câștig de cauză Cornului. La Comisia de Disciplină, care trimisese inițial cazul la CSJ, președintele jurist Cătălin Popescu le-a dat, și el, dreptate tot cornenilor, însă aceștia s-au trezit cu meciul tot pierdut, deoarece ceilalți doi membri ai CD, Ioan Andreoiu și Virgil Dridea, au votat în favoarea Tricolorului, considerând bună credință declarațiile oficialilor acesteia, cum că fotbalistul a prezentat actele necesare la AJF Prahova, cea care a dat curs favorabil legitimării lui! Știu că clubul din Breaza este condus de un fost militar de elită, un adept al ordinii, disciplinei și corectitudinii, în acte și pe teren, astfel încât mă surprinde că s-a putut ajunge la o astfel de tevatură, care era să dea peste cap programul competiției locale, dacă s-ar fi mers mai departe la Comisia de Apel!

Poate o fi fost numai vreo scăpare, cine știe? Mi-a plăcut întotdeauna ca partidele să fie decise numai și numai pe teren, ci nu pe la comisii și „masa verde”, dar – este adevărat – exclusiv de către fotbaliști care să aibă dreptul de joc, fără vreun dubiu! Până la urmă, CS Blejoi a trecut cu 3-2 de CSO Tricolorul Breaza, pe arena… viitoarei adversare din finală, CSO Plopeni, câștigând, reamintesc, și ultimul act. Totuși, au rămas în urmă semnele de întrebare de la votul de la „Disciplină”, amintiri care dor. De când se poate vorbi despre bună credință, și vota în acest sens, dacă actele dovedesc, negru pe alb, exact contrariul?!? O veni răspunsul până începe viitorul sezon, ce ziceți?

Revenind la campioana județeană, este foarte interesant de urmărit cum va aborda turul de sâmbătă, 15 iunie 2019, ora 17.30, de la Izvoarele, acolo unde se va juca și prima manșă a barajului de promovare, cu AS Mihai Bravu, după Finalul Four-ul din campionatul Giurgiului. Blejoiul beneficiază de un lot bun pe partea ofensivă, nu degeaba a terminat Liga A Prahova cu cele mai multe goluri marcate, cele mai multe puncte, cele mai multe victorii și cele mai puține eșecuri. După statistică, nici în defensivă nu a stat altfel, având cel mai mic număr de goluri încasate. Însă, în deplasare, pe un teren bun, în compania unui adversar pe care Irinel Dumitru & Co. nu îl cunosc, bazându-se exclusiv pe rapoartele antrenorilor și conducătorilor, nu va fi chiar lesne de scos un rezultat bun, în perspectiva returului de pe 22 iunie, ora 17.00, de acasă.

Însă, ce poate fi mai onorant pentru jucători ca mai sus-amintitul Irinel Dumitru sau Adrian Gheorghe, Cosmin Lambru, Cătălin Ruptureanu, Dănuț Iancu, Ionuț Chiși și Teodor Bojoagă să revină în L3, iar pentru Cristian Vasile, Claudiu Stoica sau Vlad Badea, printre alții, să debuteze la acest eșalon? Ca să nu mai vorbesc de junele Ștefan Ghinea, cel care va trebui să aștepte returul barajului pentru a fi pe gazon, alături de coechipieri, după – reamintesc – cartonașul roșu încasat în prima repriză a ultimului joc al sezonului, de la CSO Plopeni! Dar o echipă care își dorește cu adevărat să i se alăture Petrolului în campionatele organizate de FRF trebuie să depășească orice impediment, căci numai așa va scăpa, apoi, de… toate!

Foto: Paul MÂINEA