CS Mioveni respectă liderul Seriei a III-a a Ligii a III-a!

În mod obișnuit, „satelitul” divizionarei secunde CS Mioveni, fostă grupare de prim eșalon, evoluează acasă pe o arenă mai mică situată în Colibași. De data aceasta, dovedind respect față de noul lider al Seriei a III-a a Ligii a III-a, FC Petrolul Ploiești, pe care l-au eliminat din „16”-imile Cupei României de-abia după executarea loviturilor […]

Sport

Dragos Trestioreanu

În mod obișnuit, „satelitul” divizionarei secunde CS Mioveni, fostă grupare de prim eșalon, evoluează acasă pe o arenă mai mică situată în Colibași. De data aceasta, dovedind respect față de noul lider al Seriei a III-a a Ligii a III-a, FC Petrolul Ploiești, pe care l-au eliminat din „16”-imile Cupei României de-abia după executarea loviturilor de departajare, scor: 5-4, oficialii clubului argeșean au mutat partida din localitatea în care se construiesc autoturismele Dacia pe stadionul pe care joacă Roberto Ayza și coechipierii lui. Mai precis, unul omologat și pentru dispute din Liga 1.

Astfel, găzarii vor avea parte de condiții mult mai bune de joc, la fel și galeria lor, care se va deplasa la Mioveni – putând lua loc într-o tribună la nivel de prim eșalon – pentru confruntarea de vineri, 3 noiembrie 2017, ora 14.00, din etapa a XI-a. Formația gazdă ocupă penultimul loc din ierarhia Seriei a III-a, cu doar 6 puncte, după 2 victorii și 7 eșecuri, având un golaveraj negativ: 7-21.

Foto: www.gazetademioveni.ro și www.fcpetrolul.ro

Citeste mai departe

Inline
Inline