CSM Ploiești trebuie să aștepte până vineri seară să afle dacă merge la Final 4 sau în… vacanță
Dragos Trestioreanu -
După un final mult mai bun de fază semifinală, în Liga 1, baschetbaliștii de la CSM Ploiești, cei care au provocat liderului, CSU Știința București, un eșec drastic, dar au pierdut apoi, tot pe teren propriu, în fața unei contracandidate la calificarea în Final Four-ul de accedere în Liga Națională, CN „Aurel Vlaicu” București, scor: 103-112 (27-18; 26-29; 28-31; 22-34), și-au revenit, apoi, cu o „dublă” victorioasă în dauna echipei CSM Sighetu Marmației.
Pe maramureșeni, CSM i-au învins cu un avans de doar o posesie, la Ploiești, 76-73 (24-17; 21-20; 18-18; 13-18), și la nu mai puțin de 22 de lungimi, 86-64 (22-8; 19-18; 19-26; 26-12), în deplasare, trei zile mai târziu. Cu un bilanț total de 8/6, Cătălin Burlacu și coechipierii săi așteaptă cu sufletul la gură rezultatul partidei de vineri, 27 aprilie 2018, de la ora 19.00, dintre ABC Athletic Constanța și mai sus-amintita CSU Știința, de care depinde viitorul imediat al ploieștenilor. În caz de succes al oaspeților, CSM va merge la Final 4, iar în caz contrar, Burlacu își va trimite elevii-coechipieri în… vacanță, dobrogenii urmând a le lua locul de-acum din clasament, cel de-al patrulea.
Și Athletic (are 7/6 înaintea ultimei etape), dacă se va impune acasă, va avea deci același bilanț, 8/6, dar are și avantajul întâlnirilor directe, câștigând ambele jocuri cu CSM, din faza semifinală, ploieștenii impunându-se la „Olimpia”, în retur, cu 102-90, dar pierzând la un scor mai mare, la Constanța, în prima jumătate a fazei semifinale: 67-93. Același bilanț, teoretic, îl poate avea și CSO Voluntari, dacă va învinge, tot vineri, 27 aprilie, pe terenul echipei CN „Aurel Vlaicu” București, deja calificată în Final Four. Acest meci va începe la 15.00. Numai că, ilfovenii au pierdut ambele partide cu CSM Ploiești, ca și în grupa preliminară! Până una-alta, au obținut deja dreptul de a juca în turneul final de promovare: CSU Știința București (10/3), CS Cuza Sport Brăila (9/4) și Colegiul Național „Aurel Vlaicu” București (9/4, dar cu rezultate directe inferioare brăilenilor). Bref, fie CSM Ploiești, fie Athletic Constanța va merge mai departe! De urmărit…
În cele două partide cu CSM Sighetu Marmației, cea care a încheiat faza semifinală pe penultimul loc, al 7-lea, cu 3/11, urmată de „lanterna roșie”, CSM Mediaș, fără nicio victorie (!), pentru echipa antrenată de către Cătălin Burlacu, Ionuț Ivan și Robert Munteanu au înscris următorii baschetbaliști: Burlacu (16 puncte, 4×3 puncte; 22 puncte, 4×3), Melnic (15, 2×3; 20), Topologeanu (9, 1×3; 16), Santana (9, 2×3; 15, 1×3), Vrabie (6, 2×3; 4), Bărbuceanu (5, 1×3; 4), Arteni (-; 3, 1×3), Tăicuţu (-; 2), Dumitru (9, 2×3; -), Carabulea (3; -), Dogaru (-; 2) și Crăciun (2; -). Nu a punctat deloc Dragomir. A revenit în lot, la Sighetu Marmației, Claudiu Lungu, ulterior unei accidentări foarte serioase, dar nu s-a riscat folosirea lui. De remarcat progresul tot mai mare, în ceea ce privește eficiența, a foarte tânărului jucător Mircea Topologeanu, cel care merită o atenție deosebită (și) pe viitor!
Foto: www.csmploiesti.ro