CSU Asesoft visează, miercuri, la un nou miracol: al doilea succes consecutiv în dauna Valenciei Basket!

Redactia -

Astăzi, 27 ianuarie 2015, echipierii Valenciei Basket au aterizat pentru prima oară în România, iar la ora 15.40 se cazau la „Vigo Grand Hotel”, stabilimentul de la rondul unu al bulevardului Independenței. Sosit la Ploiești fără ucraineanul Serghei Lișciuk și belgianul Sam van Rossom, ambii cu rupturi musculare, dar și fără sârbul Vladimir Lucic, care acuză dureri la spate, antrenorul interimar de 39 de ani, Carles Duran Ortega, născut la Barcelona, a deplasat aici un lot format din 11 baschetbaliști, printre care și spaniolii David Guardia (24 de ani) și Pablo Perez (17 ani, internațional „U 18” al Spaniei). Înainte de zborul spre țara noastră, Duran a declarat, pentru siteul clubului „liliecilor”, că „privim returul cu mare entuziasm. Voi face tot posibilul să-mi conduc echipa spre o victorie importantă în economia grupei. Adversara noastră este cea care le-a învins, pe terenul ei, pe Lietuvos Rytas și pe Banvit, dar și pe Hapoel Ierusalim. Dar, mai ales ne-a bătut la noi acasă, săptămâna trecută. Am mare respect pentru Asesoft, dar și încredere deplină în jucătorii mei. Ne revenim după acel eșec, am demonstrat-o, puțin, și în campionatul nostru, mai având de pus la punct doar unele detalii pentru meciul din România”. Duran a fost desemnat să-l înlocuiască pe fostul său său șef din staff-ul tehnic, croatul Velimir Perasovic (foto mijloc, stânga; www.sportnews.ro), sub conducerea căruia trupa denumită și „Taronjas” („Portocalele”), după culoarea echipamentului purtat în sala Pabellon Fuente San Luis, a cucerit ultima ediție din EuroCup. Perasovic are șanse mari însă de a fi numit selecționer al primei reprezentative a țării sale, postul fiind neocupat în acest moment. Valencia a adus la Ploiești o trupă puternică, în pofida absenței celor trei baschetbaliști importanți nominalizați mai sus, una afis_asesoft_valenciacompusă din un american, Luke Harangody, un centrafrican, Romain Sato, un muntenegrean, Bojan Dubljevic, un sârb, Nemanja Nedovic, un croat, Kresimir Loncar – cel mai bun marcator al gazdelor în turul de miercurea trecută cu ploieștenii, câștigat de cei din urmă cu scorul de 92-87 -, și spaniolii Pau Ribas, Rafa Martinez, Guillem Vives (foto jos, în stânga, „căpăcit” de Christopher Cooper; www.digisport.ro), Pablo Aguilar, David Guardia și Pablo Perez. Este cât se poate de clar că Valencia Basket acordă toată atenția celei de-a doua partide contra ploieștenilor, formației acestora din urmă – inclusiv mențiunea că Daniel Dee Brown, plecat înaintea jocului din Spania, a fost înlocuit, în această săptămână, de către un fundaș sârb de 20 de ani, Stefan Pot – dedicându-i-se mai multe rânduri, pe siteul clubului iberic, în avancronica confrunării de la „Olimpia”.

Velimir_Perasovic_sportnews.roÎnaintea disputei de mâine, care va debuta la ora 19.30 și va fi preluată live pe al doilea canal de către postul de televiziune DigiSport, antrenorul principal și căpitanul echipei gazdă, Vladimir Arnautovic și, respectiv, Cătălin Burlacu, au făcut declarații pentru www.csuasesoft.ro. Primul a spus că „săptămâna trecută (n.r. – victorii la Valencia și sâmbătă, la Sibiu, în dauna echipei CSU Atlassib, în LNBM), ne-am recăpătat încrederea în forţele proprii, drept pentru care nu avem motive să ne temem înaintea acestui joc cu ibericii. Să câştigăm în Spania ne-a demonstrat tuturor că putem face lucrurile să meargă şi la acest nou nivel. Meciul de la Ploieşti va fi însă cu totul altul, întrucât oaspeții vor dori să se revanşeze. Dar, noi suntem pregătiţi pentru o nouă partidă de excepţie, de data aceasta în faţa fanilor noştri„, iar al doilea a dezvăluit care este starea de spirit a trupei locale: „Suntem mândri să reprezentăm baschetul românesc în elita celui european. De aceea, ne respectăm fiecare adversar în parte şi ne pregătim pe măsură, iar rezultatele nu întârzie să apară, atunci când munca îţi este răsplătită. Valencia Basket este o echipă frumoasă, construită pentru mare performanţă. Asta face ca orice oponent să se ridice la nivelul competiţiei şi să-şi justifice valoarea şi investiţiile. Sper într-un meci frumos, în care cel mai bun să câştige. Îmi doresc, evident, ca noi să ne bucurăm la final”. Arnautovic și secundul său, Sașa Ocokoljic, au la dispoziție un lot format din opt străini, americanii Alhaji Mohammed (foto mijloc, dreapta, pe afișul meciului), Jermaine Jonte Flowers (foto sus, în stânga; www.action.ro), Jarvis Hayes și Christopher Cooper, lituanianul Marius Runkauskas, grecul Christopher_Cooper_versus_Guillem_Vives_digisport.roMichalis Pelekanos, sârbul Dragan Labovic și finlandezo-yankeul Gerald Raymond Lee jr., așteptându-se și certificatul internațional de transfer al junelui Stefan Pot, pentru a putea debuta în partida cu spaniolii. Dacă Pot va primi „cartea verde” în timp util, atunci, pe ultimele trei locuri din raportul de joc vor fi trecuți românii Cătălin Burlacu, Szijarto Levente (foto sus, în dreapta; www.sportaction.ro) și Vlad Dogaru. În caz contrar, trebuie să se opteze pentru un jucător tânăr din efectiv.

Organizatorii marelui meci de mâine seară așteaptă ca iubitorii sportului jucat la panou din Ploiești și Prahova, dar nu numai, să umple pânăa refuz tribunele sălii Olimpia și să asigure astfel o atmtosferă super motivantă, pentru ca favoriții lor să obțină o nouă victorie în fața Valenciei, ceea ce ar deschide larg ușa spre o calificare și mai grozavă – în optimile din EuroCup. Cum gruparea din Castilla este numai cea de-a doua din țara campioană mondială și europeană la baschet masculin care vine la Ploiești, prima fiind Akasvayu Girona, învinsă a Asesoftului în grupele preliminare din ULEB Cup, pe 23 ianuarie 2008, evenimentul deosebit de mâine nu trebuie ratat, fiind similar – făcând o paralelă cu fotbalul – cu o sosire aici a lui Atletico Madrid sau Atlhletic Bilbao ori chiar a… Valenciei CF! Intrarea în sală se va face pe bază de bilet unul costând 5 sau 10 lei, în funcție de locul din tribună, tichetele putând fi achiziționate de la casele speciale de lângă peluza I a arenei Ilie oană, iar aproape de ora debutului confruntării de la sala Olimpia. Împreună cu suporterii săi, CSU Asesoft poate da o a doua lovitură de imagine pe plan european, în baschetul masculin. Burlacu și compania merită să fie susținuți frenetic pentru a scrie o nouă filă de istorie pentru clubul lor, pentru Ploiești, pentru România, pentru baschetul din țara noastră! Cum ploieștenii nu sunt răsfățați des cu astfel de spectacole sportive, în care sunt implicate, alături de formația cea mai performantă – la nivel intern și internațional – din oraș, nu trebuie ratat un astfel de show, care se anunță a fi la cotele cele mai înalte. Asesoftul are nevoie de fani, iar fanii au nevoie de noi satisfacții, care le sunt oferite de meciurile cu forțele din baschetul continental. Așa cum este Valencia Basket, deținătoarea en-titre a trofeului EuroCupo, dar care este aproape de a fi eliminată din Top 32 de către… buturuga mică din Ploiești!