Cu chiu, cu vai, acces în „16”-imi! La Brăila, în Cupa României, Petrolul ’52 – adepta principiului strămoșesc: „dă-i și trage”! A mers (mai ales) cu Diarra!

Dragos Trestioreanu - sept. 9, 2021

Deoarece, după numai patru zile, urmează un meci important pentru calificarea în play-off, cel de la Slobozia, cu Unirea, antrenorul principal al ACS Petrolul ’52 Ploiești, prahoveanul Nicolae Constantin, alesul suporterilor culorilor galben-albastre, a optat – în „32”-imile Cupei României – la o formulă care să și asigure menajarea, cât de cât, a unor titulară de bază, dar nici să compromită accesul în „16”-imi. Și, cu chiu, cu vai, i-a ieșit până la urmă, chiar dacă nu și în privința timpului petrecut pe gazon în raport cu adversara de duminică, 11 septembrie 2021, ora 11.00. Ialomițenii s-au impus lesne, scor final: 3-0, în dauna echipei CS Năvodari, e drept combatantă a ligii județene Constanța, a cărei lider la zi este. Cu 30 de minute bifate în plus și cu efortul deosebit depus pe un stadion altădată – mai exact înainte de 1989 – de lux, dar în prezent aproape în paragină, din toate punctele de vedere, „lupii” au de recuperat pe repede înainte. Asta dacă vor să scoată maximum din confruntarea cu trupa lui Adrian Mihalcea. Că Petrolul ’52 s-a impus finalmente, după prelungiri, cu scorul de 2-1, ulterior unui 1-1 neașteptat la finele timpului regulamentar de joc, gazdele – Dacia Unirea Brăila – evoluând în 10 oameni, Valentin Robu fiind eliminat ca urmare a cumulului de cartonașe (minutele 26 și 29), a fost bine, calificarea fiind astfel bifată. Că jocul a fost în suferință, cu precădere în prima repriză, dintre cele patru disputate, nu a mai fost deloc bine. De altfel, trebuie recunoscut cu franchețe că, dacă nu ar fi intrat în joc Sory Diarra (foto sus), de data aceasta cu două assist-uri „ca la carte”, se putea ajunge la vreun deznodământ rușinos, în condițiile în care reamintesc că Dacia Unirea a suferit de deficit numeric un meci întreg, punând la socoteală și cele două reprize de prelungiri.

Care au fost cauzele jocului tern al favoritei, care venise la Dunăre să joace din nou împotriva băieților lui Florentin Petre, după un 4-0 sec administrat pe „Ilie Oană”, în campionat, ulterior golurilor aceluiași Diarra? Pârloaga aceea de pe „Municipal” – ce nume pompos, nu-i așa? – nu ar fi trebuit să fie văzută nici măcar în Liga a IV-a a județului Brăila, darămite la un joc între divizionare secunde! Apoi, surpriza dintre buturi, debutantul într-un meci oficial la echipa de seniori a găzarilor, Alexandru Radu – cu (foarte) bune, dar și cu (unele) rele, care puteau costa -, n-a mai avut același efect ca și cel al lui Andrei Jercălău, de acum o săptămână. Deși are un fizic ideal pentru postul de portar, Alex trece de la o intervenție la alta încât mi-e dificil, deocamdată, să îl încadrez la „merită să fie rezerva lui Raul Avram sau nu”! Evident în condițiile în care Nicolai Cebotari este accidentat. Aș merge astfel, deși este mai crud, pe mâna lui Jercălău. De ce? Și pentru că îmi amintește de celebrul goal-keeper al Interului lui Helenio Herrea, Giuliano Sarti. Un monument de calm și plasament fără pereche, Sarti nu făcea spectacol – Andrei mai face! -, dar prindea balonul de parcă avea mănușile nu „unse cu magiun”, ci cu fețele de… magneți! Cu totul alt fizic decât cei doi Gigi, urmași ai săi între buturile squadrei azzurra, Buffon sau Donnarruma, fratele cel mare, numărul 1 al celebrelor Fiorentina și Internazionale, mai scundul Giuliano a dovedit în cariera lui că nu înălțimea contează neapărat, ci în special inteligența!

În fine, absența unor jucători fără de care, devine deja clar, nu se poate la Petrolul ’52, orice ar fi. Așezați pe bancă din varii motive, menajare după accidentări sau exclusiv pentru meciul care urmează ori rămași în tribune, din motive obiective, convocări la loturi naționale de juniori și tineret, plus aceleași bătăi de cap date de accidentări, absența lui Raul Avram, Sergiu Pîrvulescu, Bart Meijers, Marian Huja, Valentin Țicu sau Seto Takayuki, altfel titulari cerți, Eugeniu Cebotaru și Sory Diarra intrând în minutele 59, respectiv 70, s-a resimțit din plin. Ar mai fi de pus în discuție și alternanța de jocuri bune cu altele mai slabe (ca la Brăila) a lui Mihai Constantinescu, un talent pur neșlefuit cum trebuia, la momentul potrivit, excesul de individualism al lui Mario Bratu (foto mijloc, sus), în general după ce punctează, păcat pentru că marchează tot mai mult, lipsa de constanță în joc (și) a lui Silviu Pană sau Antoniu Manolache, ca și tot o lipsă, la Darius Buia – de meciuri în picioare, cum se zice. Bașca irosirea curselor de vitezist ale lui Simon Măzărache, demne de finalizări mai bune, olteanul chiar fiind un mare ghinionist.

Nu au fost însă numai bine negre sau gri, ci și albe la jucătorii lui Constantin: paradele de mare efect ale lui Alex Radu, anulate, poate, de câteva erori de „curtea școlii”, jocul ofensiv încununat de golul calificării al căpitanului cu numărul doi, Alberto Olaru (foto mijloc, jos), în urma unei deschideri pe poziție viitoare a lui Diarra, revenirea cu bine a înaltului și puternicului Ștefan Lică, intervențiile la sacrificiu ale acestuia, precum și… scoaterea de pe teren a lui, fiind absolut vizibile și din avion, cea din urmă contând și pe tabelă (vezi reușita egalării a lui Alin Priboi, lovitură de cap în minutul 81!), polivalența de apreciat a lui Marius Chindriș, ambiția și dăruirea lui Aris Oprea, golul de 0-1 al lui Mario Bratu (73), șut „din prima” la colț, de la 14 metri, la pasa de manual, de pe stânga spre centru, a aceluiași fotbalist rasat african, transformat – din marcator exclusiv, acasă, în poarta Brăilei – în autor exclusiv de pase decisive, în deplasare! Cam așa a fost în urbea de la malul Dunării, care amintește mai mult de un trecut cenușiu, decât de un oraș european al prezentului. Iar fotbalul nu a făcut, miercuri, la Brăila, vreo diferență. Din nefericire! La Slobozia, poate cu înlocuirile de rigoare, va fi cu totul altceva. Altfel, merită felicitat grupul de 50 de fani care s-a deplasat la stadionul Municipal, atât cei 10 aflați din minutul 1, cât și restul – intrați în arenă 20 de minute mai târziu. Aplauzele învingătorilor de pe teren (foto jos) au fost pe deplin meritate pentru tinerii suporterii ai lor, fără îndoială cei mai fideli!