Cu sprijinul financiar al Veoliei România, FC Petrolul este foarte aproape să bată palma cu două vedete adevărate, Younes și Teixeira. Să fi fost pus în stand-by, deocamdată, Deac?

Dragos Trestioreanu -

Cu sprijinul financiar al Veoliei România, FC Petrolul este foarte aproape să bată palma cu două vedete adevărate, Younes și Teixeira. Să fi fost pus în stand-by, deocamdată, Deac?

Ca și toți suporterii Petrolului, președintele executiv al clubului găzarilor, Marius Stan, și-a dat seama că, având un lot format numai din 21 de jucători, dintre care vorba dânsului, 3 portari și 5 fotbaliști „U 20”, deci doar 13 seniori, nu se putea rezista cu brio în lupta de maximă anduranță pentru promovarea în Liga 1, într-un campionat care este structurat pe nu mai puțin de 38 de etape, dintre care au trecut cinci. Bazându-se exclusiv pe sprijinul financiar al Veoliei România, ca și acum doi ani și jumătate, acum doi ani și acum un an, conducerea Petrolului a purces la negocieri, dar de data aceasta parcă mai bine ca vreodată, în sensul că s-a mutat ținta spre foste vedete ale falimentatei SC FC Petrolul, precum internaționalul tunisian Younes Hamza și portughezul campion în România cu Astra Giurgiu, Filipe Teixeira.

Înainte de ei, Stan a dat o lovitură pe finalul de mercato de vară, aducându-l pe unul dintre atacanții Hermannstadtului Sibiu, Ștefan Blănaru, un mare câștig deja bifat. La antrenamente participă și Gabriel Deac, dar despre tânărul de 24 de ani șeful Executivului părea mai degrabă reticent, deși nu a exclus total și legitimarea acestuia. Însă, mijlocașul de bandă Deac pare mai degrabă pus, deocamdată, pe… stand-by, așteptându-se a-și pune apostilele pe angajamentele cu FC Petrolul Hamza și Teixeira!

Starea fizică a celor trei este diferită, Gabriel Deac, Younes Hamza și Filipe Teixeira, asta deoarece africanul și românul vin din campionate care au demarat, pe când lusitanul a jucat ultima oară, la modul oficial, în ultima etapă de campionat a trecutei ediții a primului eșalon autohton. Însă, al cum este cunoscut, nu îi va fi greu, dacă va accepta să-și continue cariera de fotbalist, să se pună la punct și fizic, în câteva săptămâni, fiindcă a juca fotbal cu siguranță că nu va uita, vreodată!

Același Marius Stan, care s-a orientat foarte bine pe finalul campaniei de transferuri, după cum se observă, îl ochise și pe un „U 21” de la campioana CFR Cluj, un alt mijlocaș de bandă, Claudiu Petrila, spaima, prin marea viteză a sa, a fundașilor laterali din L3, pe vremea când juca în acel eșalon, la echipa secundă a ardelenilor. Însă, deși omologii lui Stan de la CFR au fost de acord cu împrumutul lui Petrila la Ploiești, s-a opus, finalmente, antrenorul principal Dan Petrescu. Dar nu deoarece ar fi avut vreun dintre contra Petrolului, ci numai pentru că echipa aflată acum pe locul 2 în ierarhia la zi a L1 nu stă prea bine la capitolul „tineri obligatoriu de folosit la acest nivel”. Petrescu nu-i deloc încântat de mijlocașul central Cătălin Itu și nici foarte mult de cel de bandă Valentin Costache, motiv pentru care CFR Cluj a făcut un efort financiar destul de important pentru a-l aduce pe internaționalul de tineret Alexandru Pașcanu, un fundaș central puternic și cu experiență internațională. Nici Claudiu nu era prea jucat de „Bursuc”, e drept, dar cum alții nu mai are la dispoziție, antrenorul a trebuit să se opună detașării lui actuale la Petrolul!

Cu Hamza, Teixeira, Blănaru, Deac și Petrila, lângă Arnăutu și alții de același profil ofenisv, găzarii ar fi avut un atac „galactic” penru Liga a II-a!

Foto: www.digisport.ro, www.libertatea.ro, www.fanatik.ro și Facebook personal