Cu titularii, în al doilea meci amical disputat într-un interval cu puțin peste 24 de ore, Petrolul a arătat că știe să se și apere! Ba chiar, a ratat, poate, să își ia o revanșă meritată în dauna Voluntariului, pentru acel 2-8!

Dragos Trestioreanu -

Cu titularii, în al doilea meci amical disputat într-un interval cu puțin peste 24 de ore, Petrolul a arătat că știe să se și apere! Ba chiar, a ratat, poate, să își ia o revanșă meritată în dauna Voluntariului, pentru acel 2-8!

Așa cum era de așteptat, la puțin peste 24 de ore după meciul amical de vineri, 9 octombrie 2020, de la Ghimbav, cu prim-divizionara Sepsi Sfântu Gheorghe, scor: 4-5, antrenorul principal al Petrolului, Viorel Moldovan, i-a opus unei alte echipe de prim eșalon, FC Voluntari, un „11” care ar putea fi văzut și duminică, 18 octombrie 2020, de la ora 14.30, pe terenul nou-promovatei Fotbal Comuna Recea, o trupă-revelație odată cu instalarea pe banca tehnică a dotatului tehnician prahovean Nicolae Constantin, ajuns în celălalt capăt al țării, după ce-a fost în Oltenia, dacă acasă… nu a fost loc pentru el!

Formula de echipă în care a fost inclus și ultimul transferat, goal-keeper-ul bulgar ex-Astra Giurgiu până la începutul verii trecute, a fost păstrată tot meciul, astfel încât s-a avut parte de un antrenament foarte bun, pe unul dintre terenurile cu iarbă naturală de la CNF Buftea. Mai pe la începutul actualului sezon, Petrolul pierduse lamentabil, tot în deplasare, în fața aceluiași adversar ilfovean, scor: 2-8, iar testul din data de 10 octombrie, după-amiază, a fost privit și ca o revanșă pentru acel rezultat neașteptat, mai ales după ce „lupii” conduseseră și cu 2-0! Însă, este adevărat, atunci nu le-a fost opusă lui Râmniceanu și coechipierilor săi, fostul căpitan, Căpățână, fiind vândut la CSU Craiova, aceeași echipă ca și sâmbătă, la Buftea. Dimpotrivă, lotul nu era conturat încă, așa cum este în prezent. Deci, Moldovan a mizat pe următorii jucători:  Kitanov – Mendoza, Meijers, Manolache, Țicu – Lax – Bratu, Salifu, Ekollo, Roigé Rodríguez – Balint.

Cu șapte fotbaliști străini în echipă, printre care și portarul debutant Kitanov, dar și respectând regula cu „underii”, impusă de FRF, Petrolul nu numai că i-a făcut față formației antrenate de către foști tehnicieni din perioada SC FC Petrolul, principalul Mihai Teja și secundul Eusebiu Tudor, dar putea chiar să și câștige. Însă, Lax a ratat o lovitură de la „11 metri”, la scorul de 1-1, în repriza secundă, după ce prim-divizionarii schimbaseră cei dintâi tabela, prin fostul fecesebist Adrian Popa (minutul 41). Cel încă fără echipă, practic, el jucând și la acel 2-8, însă. Egalitatea a fost restabilită de un junior născut în anul 2002, Bratu (49), executantul perfect al unei lovituri libere din zonă centrală, de la 18 metri, la care Râmniceanu a luat-o spre… colțul opus! S-a făcut de 1-1, atunci, și așa a și rămas și după ce Lax (58), reamintesc, nu a putut schimba tabela, de la punctul cu var, execuția lui – după ce Balint fusese faultat în careul mare – nepăcălindu-l pe același apărător al buturilor Voluntariului! Și-așa a rămas scorul până la finalul amicalului.

Un rezultat care oferă speranța că, în Maramureș – dacă s-o mai juca, de ultimă oră anunțându-se 12 cazuri de jucători infectați cu virusul Covid-19, la viitoarea echipă gazdă -, defensiva Petrolului nu va mai claca mult din nou, atacul fiind totuși, cu mici excepții, aproape în regulă. La Recea, cu siguranță, terenul va fi desfundat, așa că jocul cu pase repetate nu va fi cel indicat, ci ar trebui să se insiste pe șuturile de la distanță și semi-distanță. Cum priza la balon, ca și fixarea ghetelor în noroi, va fi împiedicată de starea gazonului, iar nici portarul titular al gazdelor, deși în vârstă și cu experiență, nu este vreunul de neînvins, va fi o „pâine de mâncat” pentru petroliști, acolo. Trăgând mult spre buturile adverse, găzarii ar avea o șansă mare să câștige pe arena unde primele clasate de dinaintea etapei a VII-a, FC U 1948 Craiova și Fotbal Club Rapid București au făcut 3-3, respectiv 1-2, primii jucând „alb-vișiniii”! Altfel, după eșecul giuleștenilor, la Drobeta-Turnu Severin, 0-5, în fața trupei oltene a lui Nicolo Napoli, și căderea bucureștenilor de pe poziția secundă pe a treia, la egalitate de puncte cu Metaloglobus, tot din capitala țării, de subliniat ceva important. Dacă și Petrolul ar fi jucat contra CSM Slatina, meci decalat pe 28 septembrie, ora 15.00, și ar fi câștigat, indiferent de scor, atunci Pol Roigé Rodríguez & Co. ar fi revenit pe a doua treaptă a podiumului! Numai să bată peste 17 zile și tot ar fi bine, deși se vor mai schimba cu8 siguranță undele date statistice în etapa din week-end-ul următor!

Foto: www.fcpetrolul.ro

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024