Cu una dintre cele patru echipe din Liga 1, pe „Ilie Oană”; cu alta, dintre cele de L2 – în deplasare. Care va fi norocul sau… ghinionul Petrolului de la tragerea la sorți a meciurilor „sferturilor” Cupei României, de luni dimineață?

Dragos Trestioreanu -

Cu una dintre cele patru echipe din Liga 1, pe „Ilie Oană”; cu alta, dintre cele de L2 – în deplasare. Care va fi norocul sau… ghinionul Petrolului de la tragerea la sorți a meciurilor „sferturilor” Cupei României, de luni dimineață?

De data aceasta mult mai repede, vine rândul tragerii la sorți a sferturilor de finală ale ediției 2020-2021 din Cupa României, la fotbal. Evident, și pentru că data de desfășurare a acestei noi faze din așa-numita competiției KO, 3 martie, este totuși destul de apropiată, mai precis la debutul lunii viitoare. Drept urmare, luni, 15 februarie, de la ora 10.30, la sediul Casei Fotbalului, din București, se va stabili țintarul „sferturilor”, denumirile celor opt echipe calificate ulterior fazei imediat anterioare, patru din Liga 1 și tot atâtea din L2, urmând a fi introduse, acum, într-o singură urnă. Vor rezulta, pe cale de consecință, patru meciuri. Iată, mai jos, în ordinea stabilită de FRF de introducere în urnă, formațiile care au deja emoții, cu mai puțin de 12 ore înaintea tragerii la sorți:

1. CS UNIVERSITATEA CRAIOVA (L1)
2. AFC ASTRA GIURGIU (L1)
3. CHINDIA TÂRGOVIȘTE (L1)
4. DUNĂREA CĂLĂRAŞI (L2)
5. VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU (L2)
6. SC DINAMO 1948 BUCUREȘTI (L1)
7. PETROLUL PLOIEȘTI (L2)
8. UNIVERSITATEA CLUJ (L2)

Nemaifiind vorba, deci, despre o tragere la sorți dirijată, se poarte lua în calcul și o situație, deși mai dificil de imaginat, în care grupările de eșalon secund să se dueleze între ele, iar cele din L1, la fel. Dar, vom vedea mâine dimineață ce se va stabili exact. Disputele, programate pe 3 martie, vor începe la o oră oficială, 14.30, cu excepția celor care vor fi alese de televiziunile ce dețin drepturile exclusive de transmisie și ale Cupei României, Digisport, Telekomsport și Look Sport.

În ceea ce-o privește pe Petrolul, ajunsă pentru al doilea sezon consecutiv în faza sferturilor de finală ale Cupei României, de precizat că, dacă adversara va fi una de prim eșalon, atunci gazdă, indiferent de oponentă, va fi arena Ilie Oană, din Ploiești. În caz contrar, oricare dintre trupele din Liga a II-a îi va fi adversară „galben-albaștrilor” o va avea drept oaspete pe formația „lupilor”. Asta deoarece toate divizionarele secunde calificate în „sferturi” au fost mai slab clasate în trecuta ediție de campionat a Ligii a II-a, criteriu luat în considerare în privința stabilirii statutului de gazdă a două combatante din aceeași ligă. Și, oricum, toate au și arene dotate cu instalații de nocturnă. Așadar, luni, 15 februarie, în jur de ora 10.45, vom afla care a fost norocul sau ghinionul Petrolului, dacă va avea șanse de a accede în semifinale sau va rămâne numai cu satisfacția eliminării doar a unei echipe de nivel superior, ACSM Politehnica Iași.

Foto: www.frf.ro și www.fcpetrolul.ro