Cum au sărbătorit deţinuţii de pe Rudului Ziua Europei

Redactia -

Cum au sărbătorit deţinuţii de pe Rudului Ziua Europei

Astăzi, 09 mai 2013, la sediul Penitenciarului Ploieşti, personalul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială a iniţiat şi organizat dezbaterea intitulată „9 Mai – Ziua Europei” la care participă aproximativ 130 de persoane de libertate clasificate în regim semideschis.

Dezbaterea este un exerciţiu de cunoaştere, de conştientizare a acţiunilor unor personalităţi care au contribuit la schimbarea unităţii Europei și are ca obiective asimilarea de noi cunoştinţe, utile pentru orice cetăţean european, responsabilizarea persoanelor private de libertate faţă de comunitate și promovarea atitudinilor prosociale.

Activitatea se va desfășura în clubul unității și constă în prezentarea unui material în format power-point cu conţinut specific datei, iar din conţinutul materialului persoanelor private de libertate participante le va fi aplicat un chestionar cu 10 întrebări.