Cum îţi inspiri copilul să facă mişcare. 8 idei uşor de pus în aplicare
Vlad Preda -
Mişcarea şi sportul sunt esenţiale în dezvoltarea armonioasă a celor mici, de aceea este bine să le inspiri pasiunea pentru astfel de activităţi de la o vârstă fragedă. Uneori, poate fi dificil să găseşti metodele potrivite prin care să le arăţi celor mici cât de sănătoasă şi frumoasă este şi mişcarea, mai ales în era internetului.
Ca să îţi uşurezi viaţa, descoperă mai jos 8 idei simple ca să îl inspiri pe cel mic să iubească mişcarea:
Mergeţi cât mai mult pe jos
Mersul pe jos este o activitate foarte simplă pe care o poţi face alături de cel mic dacă vrei să transformi mişcarea într-o rutină. Puteţi să mergeţi pe jos într-o mulţime de locaţii, de la parcuri şi până la spectacole sau chiar să ieşiţi din casă doar cu scopul de face o plimbare. Plimbările sunt o modalitate foarte uşoară de a face mişcare, se pot adapta la orice fel de ritm şi sunt 100% gratuite.
Jocuri şi joacă în fiecare weekend
Timpul liber de la sfârşitul săptămânii este o ocazie foarte bună să te bucuri de momente frumoase alături de cei mici, dar şi de mişcare. Mai ales atunci când vremea este frumoasă, programează cât mai multe sesiuni de joacă în aer liber cu cel mic. Puteţi să vă jucaţi badminton, să organizaţi o căutare de comori sau chiar să vizitaţi o fermă de animale.
Ia-l cu tine la sală
O mulţime de săli de fitness organizează activităţi pentru copii, în special în weekend. Dacă mergi la sală, ia-l şi pe cel mic cu tine atunci când se iveşte ocazia. Astfel, acesta va putea să descopere noi tipuri de sport, să cunoască oameni noi şi să îşi dezvolte pasiunea pentru mişcare.
În plus, puterea exemplului chiar funcţionează. Dacă cel mic te vede pe tine că faci sport, va prelua mai uşor acest obicei.
Încurajează-l să folosească trotineta sau bicicleta
Mişcarea nu trebuie să însemne neapărat un sport de performanţă. Uneori, este mai simplu decât te aştepţi să îl încurajezi pe cel mic să facă mişcare. Plimbările cu trotinetele pentru copii sau cu bicicleta reprezintă o modalitate foarte bună de a pune corpul în mişcare. Trotinetele pentru copii, rolele, bicicletele, toate îi permit celui mic să se mişte şi să se distreze în aer liber.
Alege întotdeauna trotinete pentru copii, biciclete, fie ele cu două roţi sau cu roţi ajutătoare ori role adecvate vârstei, astfel încât cel mic să se deplaseze mereu în siguranţă.
Lasă-l să descopere mai multe sporturi
Dacă vrei ca cel mic să facă mai mult decât o plimbare cu bicicleta sau trotineta pentru copii, încurajează-l să testeze mai multe sporturi. Ca un copil să facă mişcare nu este suficient să alegi tu un sport pentru el şi să îl duci şi să îl aduci de la ore. Fiecare pici are preferinţele sale, de aceea contează foarte mult să îl laşi să descopere şi să aleagă singur.
Nu îl obliga să facă mişcare
Sportul şi mişcarea nu trebuie să reprezinte o obligaţie, altfel este posibil ca cel mic să ajungă să urască astfel de activităţi. Încurajarea către sport trebuie să se facă cu calm, răbdare şi informaţii pozitive. Foloseşte puterea exemplului, pune la cale activităţi distractive care să includă mişcare şi permite-i copilului să descopere ce anume i se potriveşte.
Dacă îl forţezi să facă anumite activităţi, fără niciun fel de explicaţie, sub motivul că “aşa e bine” sau “aşa trebuie”, rareori vei obţine rezultatele dorite. Satisface-i curiozitatea celui mic şi oferă-i cât mai multe informaţii de calitate.
Mişcarea înseamnă sănătate, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Cu cât încep mai devreme, cu atât cei mici au mai multe şanse de a dezvolta un stil de viaţă sănătos care să dureze pe termen lung. Foloseşte ideile de mai sus ca să îi insufli celui mic pasiunea pentru sport şi mişcare, încă din primii ani de viaţă.