Cum va fi vremea în perioada 27 – 30 ianuarie

Redactia -

Cum va fi vremea în perioada 27 – 30 ianuarie

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 27.01.2018 ORA 08 – 28.01.2018 ORA 08, COMUNICATĂ DE PREFECTURA PRAHOVA:

Valorile termice vor continua să crească, totuși dimineața și noaptea vor fi reci, local geroase. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 7 grade, iar cele minime între -10 și -4 grade. Local, dimineața și noaptea, va fi ceață.
LA MUNTE
Vremea va fi frumoasă, iar valorile termice vor continua să crească. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 28.01.2018 ORA 08 – 29.01.2018 ORA 08

Valorile de temperatură se vor situa peste cele obișnuite pentru sfârșitul lunii ianuarie, însă în primele ore ale dimineții, local vremea va mai fi rece. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 10 grade, iar cele minime între -3 și 1 grad. Cu precădere la începutul intervalului, pe spații restrânse va fi ceață.
LA MUNTE
Vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări pe creste. Temperatura aerului va continua să crească.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 29.01.2018 ORA 08 – 30.01.2018 ORA 08

Vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 3 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi posibil să se formeze ceață.
LA MUNTE
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și doar izolat vor fi precipitații slabe, mixte și condiții de polei. Vântul va avea intensificări mai ales pe creste. Temperatura aerului va continua să crească ușor.