Cum va fi vremea în weekend

Redactia -

Sâmbătă vremea va fi caldă pentru această dată, dar şi în general instabilă. Vor fi înnorări şi ploi în vestul, centrul şi nordul ţării şi spre seară local în sud şi est. Ploile vor fi şi sub formă de aversã, însoţite izolat de descãrcãri electrice si chiar de grindina. Temperaturile maxime trec de 15 grade cu excepţia litoralului şi ajung la 25 de grade la Giurgiu.

Duminică se răceşte uşor, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade la Miercurea Ciuc şi 21 de grade in Oltenia la Drobeta Turnu Severin si Craiova. Cerul va fi variabil, cu înnorări, îndeosebi în nordul şi centrul ţării, iar spre seară şi în regiunile sudice. Vor fi mai ales averse şi trecător se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini de peste 1800 m se vor semnala lapoviţe şi ninsori.