Da, maestre Ilie Gâlea, mai trezește-i pe nemernici! (imagini cu recitalul manifest de poezie la bustul lui Mihai Eminescu)

Daniel Dimache - ian. 15, 2024

Astăzi, la ceremonia oficială de sărbătorirea Zilei Culturii Naționale la Ploiești, reputatul actor Ilie Gâlea a susținut un magistral recital de poezie la bustul lui Mihai Eminescu, din centrul Ploieștiului. În fața oficialilor și publicului prezent la statuie, actorul ploieștean a recitat din poeme manifest, ale lui Mihai Eminescu, respectiv Ion Luca Caragiale. În mod evident, actorul Ilie Gâlea a arătat că împărtășește crezul și revolta celor doi corifei, după mai bine de un secol, față de o societate românească a prezentului cel puțin la fel de imorală și coruptă.

Interpretarea magistrală a lăsat inițial întreaga asistența mută, surprinsă iar apoi a produs entuziasm. În mod clar, unora din cei prezenți le-au căzut greu versurile tăioase și vehemența interpretării, rușine pe care ar trebui să o resimtă și oficialii absenți de la manifestare.

”Am spus aceste versuri, ale… necuprinsului Eminescu ca să mai aduc în actualitate ce el aducea la vremea aceea, patriotismul acestui popor, ușor dispărut. Patriotismul, poporul mai e, până dispare limba. Iar cea de-a doua poezie a fost, <<Da…nebun!>>, căci nu puteam să-l las singur pe Eminescu în orașul lui Nenea Iancu. Am interpretat-o ca să aduc aminte de cei care trebuie să aibă grija de cultura unui popor și de cei care au făurit-o”, a declarat Ilie Gâlea la finalul recitalului.

Mai sus v-am prezentat întregul moment.

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu

(…)

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Da…nebun!, de I.L. Caragiale

Dispreţuiesc onori, avere;

De slavă m-am hrănit destul!

Alt orizont privirea-mi cere:

De-aşa nimicuri sunt sătul!

Să nu-mi azvârle-atotputinţii

Nici o favoare… Nu, n-o vreau!

Am o comoară-n fundul minţii:

De-ajuns îmi sunt acum eu!

Trec astăzi ignorat prin lume,

Dar, tainic, las în viitor

Un semn, o glorie, un nume