Dacă nu este ligă profesionistă în România, nu e nici CSU Asesoft în Eurocup!

Sport

Redactia

După ce echipa lor a câştigat din nou campionatul Diviziei A de baschet masculin, a opta oară în ultimii nouă ani, conducătorii de la CSU Asesoft Ploieşti au avut ţinte mari: revenirea în cupele europene în cea de-a doua competiţie ca valoare la nivel de cluburi de pe continent – Eurocup. Din nefericire, absenţa unei ligi profesioniste în România le-a pus pofta în cui, cererea ploieştenilor fiind respinsă de către organismul care se ocupă de Euroligă şi de Eurocup. Astfel, a rămas consolarea posibilei prezenţe într-una dintre grupele Eurochallenge, întrecere organizată de FIBA Europe, l care este afiliată şi Asesoft. Cum, în prezent, există planul înfiinţării unei ligi în ţara noastră, se poate însă visa ca, de la anul, CSU Asesoft să mai ajungă să evolueze încă o dată în Eurocup. Bineînţeles, în eventualitatea în care se va impune finalmente în viitoarul campionat al Ligii Naţionale.

Până atunci, preşedintele executiv Ionuţ Georgescu (foto, în dreapta, la petrecerea campionilor sezonului 2011-2012, alături de Arvyads Cepulis, cel de la microfon; www.csuasesoft.ro) va fi prezent, pe 6 iulie, la Munchen, la tragerea la sorţi a grupelor din ediţia viitoare a Eurochallenge. Acolo unde va merge cu speranţa să-şi descopere echipa într-una dintre urne, nefiind încă 100%, repetăm, că Asesoft va intra direct sau va trebui să treacă peste un tur preliminar, aşa cum s-a mai întâmplat. Însă, Georgescu afirmă că – indiferent de cupa europeană în care va juca trupa lui Cătălin Burlacu şi compania – va rămâne în picioare aceeaşi campanie de transferări, după prelungirea angajamentelor lui Vladimir Tica şi Darius Hargrove urmând şi alte mutări spectaculoase.

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline