Dacă despre sosiri la FC Petrolul, numai zvonuri, despre plecări începe să se audă sigur: Cristi Pușcaș a semnat cu UTA

Dragos Trestioreanu -

Dacă despre sosiri la FC Petrolul, numai zvonuri, despre plecări începe să se audă sigur: Cristi Pușcaș a semnat cu UTA

În afara fotbaliștilor care au fost împrumutați la FC Petrolul în sezonul 2018-2019, deloc puțini, și despre care se știa că vor termina detașarea la finele campionatului Ligii a II-a, nu se mai aflase despre niciun alt nume care să părăsească, acum, echipa „lupilor”. Cei încă sub contract continuă astfel să aștepte un semn de la conducere dacă vor mai rămâne pe loc sau vor pleca și ei. Adică așa cum a făcut-o, deja, Cristian Pușcaș (foto la titlu, în mijloc, încadrat de Balint Laszlo și Bogdan Apostu, noul antrenor principal al său, respectiv agentul), cel care semnase în iarnă, ca ultim transfer al clubului găzarilor din pauza de iarnă, pentru o perioadă de doi ani și jumătate!

În condițiile în care, Pușcaș, un mijlocaș defensiv util, folosit la nevoie și ca fundaș central, a ajuns la UTA Arad, este clar că a fost vorba despre o reziliere amiabilă de angajament, netrecând decât o jumătate de an din contractul iscălit între tur și ce mai rămăsese din retur. După modelul fostului echipier al de-acum retrogradatei din Liga 1, Dunărea Călărași, s-ar putea să mai existe și alți fotbaliști de care FC Petrolul s-a despărțit sau urmează s-o facă. Însă, nu există grabă a fi anunțate oficial despărțirile, mai exact tot așa cum  nu a fost nici în cazul blondului longilin!

Altfel, la nivel de zvonuri, deocamdată, nimic oficial nefiind încă postat pe www.fcpetrolul.ro, președinte executiv va fi deja propusul Marius Stan (foto sus, în text), antrenor principal ales de acesta – Flavius Stoican, iar dintre achiziții, în cap de listă ar fi Ionuț Cioinac și Mădălin Mihăescu (foto jos, în dreapta), doi mijlocași defensivi, cel din urmă putând evolua și în apărare. Ambii au fost antrenați sezonul trecut, la CSM Poli Iași, de Stoican, iar Cioinac chiar și cu o ediție mai devreme, tot acolo. Ca o comparație, ar fi vorba despre fotbaliști de profilul lui Sebastian Ghinga sau Dan Bucșa, „lupi” în sezonul trecut, neștiind dacă vor mai fi și în continuare. Mihăescu e mai familiarizat decât Cioinac cu arena Ilie Oană, el prinzând mai multe meciuri aici pe vremea când Juventus (actuala Daco-Getica) juca la Ploiești partidele cotate drept pe teren propriu. Dar, se aude că joi, 20 iunie, s-ar da drumul totuși și la informațiile oficiale. De urmărit…

Foto: www.liga 2.ro, www.fcpetrolul și www.gsp.ro