Dacă în campionat, îi mergea bine pe „Ilie Oană”, în Cupa României, Astra a dat două rateuri aici, în finale! Acum, a învins-o Viitorul lui… Ghiță și Eric!

Dragos Trestioreanu -

Dacă în campionat, îi mergea bine pe „Ilie Oană”, în Cupa României, Astra a dat două rateuri aici, în finale! Acum, a învins-o Viitorul lui… Ghiță și Eric!

În 2014, la București, pe cea mai mare arenă de fotbal din România, Astra Giurgiu, fostă Astra Ploiești, câștiga trofeul Cupa României, după un meci cu prelungiri și lovituri de departajare. Învinsa era… Steaua, așa cum se numea la vremea aceea! De-atunci, în 2017 și 2019, echipa lui Ioan Niculae s-a mai calificat în ultimul act, de fiecare dată fiind programat chiar în orașul în care „dracii negri” sau „sitarii”, așa cum li se spune mai nou, se antrenează pentru meciurile oficiale disputate la Giurgiu! Prima oară, a deschis scorul în duelul cu FC Voluntari, a fost egalată în repriza secundă și a pierdut trofeul ulterior loviturilor de departajare. Astăzi, nu a mai fost nevoie de penaltiuri, fiindcă – deși Alibec a deschis scorul în minutul 41, după un trasor în colțul din dreapta, expediat dintr-o lovitură liberă, de la 20 de metri, o reușită ce l-a lăsat la vestiare pe portarul Cojocaru, pedepsit de Gică Hagi! – scenariul cu Voluntariul s-a repetat în mitanul al doilea. Astfel, în minutul 76, Ghiță a egalat cu capul, de la 8 metri, din fața lui Bejan, la un corner al lui Hagi jr., executat cu dreptul, de pe stânga, trimițând confruntarea în prelungiri. Unele în care Eric a adus victoria (105+1), reluând cu latul pe lângă Lazar, de la 10 metri, o centrare a lui Mladen, lăsată să „curgă” de Calcan.

A fost salvarea de la un posibil dezastru, ținând cont de eșecul din deschidere al echipei „U 19” a Viitorului, scor: 1-3 cu CFR Cluj, în finala Cupei României de profil. Ar fi fost prea mult pentru „Rege” să suporte două înfrângeri la Ploiești, în ultime acte începute din postură de favorite ale celor două trupe ale sale. Însă, cunoscând că patronul adversarilor pregătise finala… „arzându-i” la bani, de luni bune, pe fotbaliștii Astrei și că aceștia stăteau  astfel slab cu moralul, firesc, Hagi senior a gândit bine partea a doua jocului, impunând același ritm ridicat și măcinând, drept urmare, resursele fizice ale unei echipe compacte, bine așezată pe teren și la fel de bine organizată de Costel Enache.

Totul s-a rupt însă pentru giurgiuveni odată cu al doilea cartonaș galben văzut de Romario Pires (81). „Tocată” din punctul de vedere al puterilor și cu un om mai puțin pe teren, mai accidentându-se și Vali Gheorghe și Alibec, trebuind înlocuiți, formația lui Enache a cedat. Totuși, putea să îndrepte jocul spre loviturile de departajare, dacă Bègue ar fi avut mai mult noroc la lobul său trimis peste Tordai, în minutul 115, și salvat din fața porții goale de către „MVP”-ul finalei și al lui… Hagi sr., Ghiță! Nu a fost să fie, astfel că s-a terminat cu 2-1 pentru Viitorul, după ce Astra a condus vreme de 35 de minute pe tabelele de marcaj refăcute de pe „Ilie Oană”.

La final, cu lacrimi în ochi, fotbalistul care a decis ultimul act, brazilianul Eric de Oliveira, naturalizat român, avându-i alături pe feciorii săi și ai fostei handbaliste Cosmina, Deric și Anthony, a declarat la un post de televiziune că: „sunt de 12 ani în România, mi-am propus să fiu un fotbalist mare și să iau trofee. Din fericire, Dumnezeu m-a răsplătit pentru această seară, după o muncă de 12 ani! Eu n-am făcut nimic, băieții au alergat și au muncit și e meritul lor. Merită din plin acești jucători trofeul”.  

Spre finalul unui eveniment mult gustat – arena ploieșteană a cunoscut farmecul partidelor de prim eșalon din anii trecuți! – și excelent gândit și organizat de către Federația Română de Fotbal și sponsorii acesteia, de remarcat fiind și concursurile pentru iubitorii fotbalului – veniți în număr de 11.968 pe stadion – ale firmelor Timișoreana și Casa Pariurilor, președintele Răzvan Burleanu i-a medaliat pe finaliști. Apoi și pe învingători și le-a predat și trofeul Cupa României, primul din istoria de 10 ani a Viitorului, Ianis Hagi ridicând și el astfel deasupra capului o cupă, așa cum o făcea, cândva, tatăl său!

După joc, la vestiare, câștigătorii Cupei României au fost vizitați și felicitați de fostul coechipier Răzvan Marin, mai proaspăt transferat de la Standard Liege la celebra Ajax Amsterdam, semifinalistă a Ligii Campionilor. Prezenți la finală au fost și selecționerii Cosmin Contra și Mirel Rădoi, plus tot staff-ul FRF, inclusiv un alt fost antrenor al Petrolului, directorul tehnic Mihai Stoichiță. Viitoarea întâlnire a arenei Ilie Oană cu un eveniment major va fi cu prilejul meciului României cu Malta, în preliminariile Campionatului European, la toamnă.

Foto: www.digisport.ro și www.gsp.ro