Mesaj impresionant al conducerii colegiului despre regretatul Vasile Pantelimon, fost director al CN ”IL Caragiale”

Daniel Dimache -

Mesaj impresionant al conducerii colegiului despre regretatul Vasile Pantelimon, fost director al CN ”IL Caragiale”
 
Pe pagina de facebook a Colegiului Național ”I.L. Caragiale” a fost postat un mesaj impresionant al profesorilor unității de învățământ, mesaj scris, am aflat, de către doamna Gabriela Ioan, profesor de limba română și director adjunct al Colegiului, despre regretatul Vasile Pantelimon, fost director al CNILC, trecut în neființă, luni 27 februarie 2023:
 
”Sunt oameni despre care nu poți să vorbești neutru, impersonal, despre care trebuie să încerci să găsești cel mai potrivit cuvânt pentru a-I fixa într-o imagine oricum palidă. Un astfel de om a fost, de fapt este, domnul profesor Pantelimon Vasile.
Ieri am aflat că a plecat puțin. Și am început, cu toții, să ne reamintim gesturile, vorbele, implicarea, pasiunea cu care ne-a contaminat și pe care a imprimat-o în tot ceea ce a făcut ca profesor și director al Colegiului Național „I. L. Caragiale”.
Ca profesor, a inspirat și motivat elevii să aspire spre excelență, să-și depășească limitele și să caute permanent răspunsuri, în literatură și în viață deopotrivă.
Ca director, a fost un vizionar care și-a urmărit visul de a transforma școala într-un „templu al spiritului” și al educației, al unei elite. Al mândriei de a fi caragialist. Ceea ce a reușit. Ne-a transformat într-o familie numită Caragiale și din care am făcut parte profesori, elevi, părinți, mândri să purtăm culorile școlii, să facem parte din „garda de onoare”, să aducem culorile toamnei în clasele noastre, să sărbătorim bobocii sau majorii, să ne celebrăm aniversările. A adus strălucire și „staif”, ca antidot al cenușiului, blazării, indiferenței și rutinei.
Cel mai important este că nu am uitat nimic, că noi, cei care am avut șansa să îi fim în preajmă, ducem mai departe mesajul. Atâta dăruire pentru un vis nu poate fi uitat. Este tot ce rămâne atunci când plecăm.
Drum bun, domnule director!”