Dat afară de la CS Mioveni, Mihai Dina declarat bun pentru echipa „lupilor”

Redactia -

Dat afară de la CS Mioveni, Mihai Dina declarat bun pentru echipa „lupilor”

În lipsă acută de goluri, echipa lui a marcat patru în cinci meciuri, dar trei – doar în unul singur, de pe „Ilie Oană”, contra foarte modestei Juventus Bucureşti, ca şi retrogradată în Liga a III-a, Vivi Răchită a acceptat în regim de urgenţă să mai semneze cu un fotbalist venit pe filiera „Universitatea Craiova”,. Asta chiar dacă în tur acesta a jucat pentru CS Mioveni. E drept, mai degrabă pe finaluri de meci şi fără să arate nimic deosebit. Este vorba despre Mihai Dina (foto, în dreapta, în duel cu fostul astrist Robert Ilyeş; www.adevarul.ro), cel care urmează să ajungă joi, 2 februarie 2012, în Turcia, şi să se pune la dispoziţia lui Răchită. În aceeaşi zi, Dina îl va reîntâlni la Belek pe un fost coleg din atacul „Ştiinţei”, Mihai Roman II, cel care a terminat acţiunea de la echipa naţională de tineret a României şi va face joncţiunea cu coechipierii săi de la echipa de club.

Atacantul, care a jucat ani buni la Universitatea Craiova, dar fără a se impune vreodată, indiferent ce antrenori a avut, cu Nicolo Napoli „remarcându-se” doar printr-un diferend ce l-a scos din echipă în al doilea mandat al italianului la „Ştiinţa”, a semnat, potrivit www.fcpetrolul.ro, un contract până la finele actualei ediţii de campionat, cu opţiune de prelungire ulterioară. El este în vârstă de 26 de ani, are calităţi fizice deosebite, dar stă mai slab la capitolul ambiţie şi dăruire. Mihai Dina a mai jucat la Extensiv Craiova (2002-2004), FC Caracal (2004-2005), Universitatea Craiova (2005-2011) şi CS Mioveni, în turul ediţiiei 2011-2012, fiind pus pe liber de către conducerea argeşenilor, pentru evoluţiile  sale foarte slabe, în raport cu contractul avut.