(Încă) neoficial, „președintele-fantomă” a bătut palma cu membrii fondatori ai ACS Petrolul ’52 și a semnat contractul care îl leagă de clubul găzarilor! De-acum, să vedem dacă își respectă promisiunea în privința achitării ratelor

Dragos Trestioreanu -

(Încă) neoficial, „președintele-fantomă” a bătut palma cu membrii fondatori ai ACS Petrolul ’52 și a semnat contractul care îl leagă de clubul găzarilor! De-acum, să vedem dacă își respectă promisiunea în privința achitării ratelor

Marian Copilu (foto la titlu și în text), denumit „președintele-fantomă”, de media centrală, pentru obiceiul de a nu ieși în față și a aborda un stil de lucru de maximă discreție, ar fi acceptat, după negocieri lungi și un audit, să bată palma cu membrii fondatori ai ACS Petrolul ’52 Ploiești și să semneze contractul mult așteptat. Cel puțin, așa am aflat (încă) la nivel neoficial, chiar dacă presa scrisă dă deja ca sigură ca încheiată operațiunea. Evident, dacă așa a și fost, urmează ca oficializarea să fie făcută, atunci când o vrea noul număr unu al „lupilor”, într-o conferință de presă. Una care ar putea fi organizată fie săptămâna aceasta, fie în cea viitoare, înaintea meciului de la FCU 1948 Craiova.

Potrivit unor declarații oferite, de curând, de către unul dintre membrii fondatori ai Petrolului ’52, Constantin Ștefan (foto sus, în text), alias Fane Chibrit, nou-venitul Marian Copilu – fost conducător al campioanelor Unirea Urziceni și CFR Cluj, dar și al unei câștigătoare de Cupă a României, CSU Craiova – a promis că va acoperi cuantumul datoriei de circa 2 milioane de euro a clubului găzarilor. Plata se va face în trei tranșe, a afirmat același Ștefan, iar prima dintre acestea ar fi mai una ceva mai mare. Asta cu scopul de a se rezolva problemele cu obținerea licenței în vederea participării la ediția 2023-2024 a campionatului SuperLigii. O ediție în care FC Petrolul va sărbători 100 de ani de existență în fotbalul autohton.

Tot „Fane Chibrit” a mai precizat că, dacă Marian Copilu nu își va respecta promisiunea achitării datoriilor, atunci contractul dintre părți devine caduc. Adică, se va anula. Sau nu va mai avea putere legală, mai pe înțelesul tuturor. În ceea ce privește viitorul organ de conducere al clubului, tot conform fostului fundaș central al Petrolului original, acesta va cuprinde numai trei membri. A declarat că doi membri ai Comitetului Director vor fi din partea actualului investitor, iar unul din al membrilor fondatori, care ar fi fost ales în persoana fostului antrenor, vicepreședinte și director al academiei de copii și juniori, Octavian Grigore (foto în text, al doilea de la dreapta). Dar, mai de ultim moment, s-a speculat că niciun membru fondator nu s-ar mai afla totuși în structura de conducere a ACS Petrolul ’52 Ploiești. Însă, amănunte clare privind organigrama actuală se vor oferi, cu siguranță, la momentul oficializării legăturii dintre clubul „galben-albaștrilor” cu bine cunoscutul om de fotbal bănățean, originar și domiciliat în Caransebeș, județul Caraș Severin. Astfel, ante-factum, se aude că Marian Copilu a ales a fi numai membru în Comitetul Director și investitor, lăsând partea executivă pe mâna altcuiva, mergând – se pare – pe continuitate. Vom vedea…

Specialist în domeniul sportului rege de la noi, cu un feedback de apreciat până acum, chiar dacă a plecat însă cu scandal de la CFR, dar lăsând, atunci, echipa pe un loc foarte bun în clasament și cu un bilanț excelent, Copilu este recunoscut ca un om de fotbal căruia îi place să câștige și să conducă singur! Așa se vorbește prin culisele lumii jocului cu balonul rotund de la noi. Dacă, în prezent, nu mai poate „umbla” la lotul de jucători, va avea la dispoziție opt meciuri, la capătul cărora să ajute la menținerea „lupilor” în SuperLigă. Urmează ca la vară să-și arate și măiestria în privința alcătuirii unui efectiv cu adevărat competitiv. Mai ales că sărbătorirea centenarului clubului îl va obliga. Până atunci, are mult de lucru în pauza competițională, una în care va putea vedea echipa și în jocurile amicale, fiind programate două: primul – cu Metaloglobus București (vineri, 24 martie, ora 16.30, posibil pe arena de la Blejoi) și al doilea, cu Dinamo București (sâmbătă, 25 martie, 12.00, pe terenul din cantonamentul „câinilor”, de la Săftica).

Adversare vor fi, deci, două echipe din Liga a II-a, una de play-out, iar cealaltă – de play-off. Vor absenta dintre „lupi” numai căpitanul Valentin Țicu (foto jos, al doilea de la stânga, îmbrățișat și de un fost petrolist, Ianis Stoica; selecționat la România „U21”) și Mario Bratu (de la România „U20), cel din urmă putând fi urmărit live pe Digisport TV, joi, 23 martie, ora 17.00, în meciul internațional amical cu Portugalia „U20”, din deplasare. În altă ordine de idei, odată rezolvată problema permisului de muncă pentru Jefferson Nogueira Junior, mijlocașul central brazilian va deveni bun de joc pentru FC Petrolul. Altfel, Țicu & Co. nu vor disputa, în play-out, șase partide pe arena Ilie Oană, ci numai cinci, deoarece – la data duelului din deplasare cu formația Chindia Târgoviște – stadionul din reședința de județ a Dâmboviței va fi fost deja inaugurat la confruntarea cu UTA Arad. Pe cale de consecință, nu mai este multă vreme până ce trupa lui Anton Petrea nu va mai fi „gazdă” la Ploiești.

Foto: www.digisport.ro, www.liga2.prosport.ro și www.gsp.ro