De 8 Martie, gânduri pentru doamne de la… deţinuţii din Penitenciarul Ploieşti

Redactia -

De 8 Martie, gânduri pentru doamne de la… deţinuţii din Penitenciarul Ploieşti

Astăzi 8 martie 2012, în jurul orei 10.00, un grup de 10 persoane private de libertate din Penitenciarul Ploieşti, selecţionate în regim semideschis va susţine un recital de poezie pentru doamnele aflate la Căminul de Bătrâni din comuna Puchenii Mari judeţul Prahova.

Prin organizarea acestei acţiuni se doreşte creşterea stimei de sine, recunoaşterea valorilor morale şi sociale a persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate precum şi sensibilizarea opiniei publice în ceea ce priveşte reintegrarea socială a celor care au săvârşit infracţiuni.