De astăzi, 15 ianuarie 2020, Costel Lazăr a redevenit, și oficial, „lup”! Ex-internaționalul, alesul suporterilor și al fostelor glorii pentru funcția nou-creată, cea de director sportiv la FC Petrolul

Dragos Trestioreanu -

De astăzi, 15 ianuarie 2020, Costel Lazăr a redevenit, și oficial, „lup”! Ex-internaționalul, alesul suporterilor și al fostelor glorii pentru funcția nou-creată, cea de director sportiv la FC Petrolul

La ședința de luni, 13 ianuarie 2020, a Adunării Generale a Asociaților de la FC Petrolul Ploiești, atunci când s-a oficializat, prin vot, eliberarea din funcție a președintelui executiv Marius Stan, s-a ales, prin aceeași procedură, și noul director sportiv al clubului găzarilor, un post introdus acum în organigramă. Deși se anticipa că urma să fie o luptă între Adrian Oprișan, alesul CEO Veolia România, Mădălin Mihailovici, și Valeriu Răchită, opțiunea suporterilor, până la urmă câștigător a fost unul neașteptat, surpriză mai exact! Dar, în același timp, o dorință comună: a suporterilor și a fostelor glorii. Din 2006 director sportiv la Astra Ploiești, mutată apoi la Giurgiu, având avantajul trecutului de fost echipier și antrenor al Petrolului, plus cel al experienței de aproape 14 ani a postului nou-creat acum la clubul „galben-albaștrilor”, Costel Lazăr, fratele mai mic al unui alt petrolist bine cunoscut, Nicu Lazăr, a întrunit sufragiile electorilor, luni, deși numele său nu a figurat printre cele ale favoriților. Numai că, potrivit fostului șef al compartimentului de marketing al CSM FC Ploiești, din care s-a născut ulterior… Astra, ci nu un alt Petrolul așa cum se dorea, Octav Preda, pentru oficializarea numelui noului ocupant al postului de director sportiv, Lazăr a cerut câteva zile în vederea finalizării actelor de lichidare de la clubul lui Ioan Niculae, ca să poată, apoi, să-și îndeplinească noile atribuții.

Ei bine, repede, adică de astăzi, 15 ianuarie 2020, potrivit www.fcpetrolul.ro, Costel Lazăr a fost anunțat, și oficial, drept director sportiv al FC Petrolul Ploiești și „intră în pâine”, cum se mai zice, iar suporterii, care l-au primit cu brațele deschise și cele mai bune gânduri, așteaptă să vadă ceea ce și-a propus nou-instalatul pentru mini-returul campionatului Ligii a II-a. Odată cu alegerea lui Lazăr în funcție, Petrolul a devenit echipa… „celor doi Costel”, și diminutivul mai noului antrenor principal, Constantin Enache, fiind – cum se cunoaște – tot Costel! Tot comună le-a fost și activitatea de la mai sus-amintita Astra Giurgiu, club la care au colaborat pentru o vreme, destul de recent. Nu ar fi astfel chiar exclus ca și Enache să fi avut un cuvânt de spus dacă nu la vot, fără discuție, măcar la propunerea ca numele tizului lui să fie luat în considerare la scrutinul de la debutul săptămânii. Agent de jucători, după ce s-a lăsat de fotbal, cu relații în special pe piața africană, aducând la Astra fotbaliști talentați din acel continent, deși nu a fost străin nici de sosirea primului japonez din campionatele autohtone, Seto Takayuki, revenit acum la Giurgiu, din Letonia, Costel Lazăr are ochi la fotbaliști și ar putea ajuta din plin Petrolul, într-o perioadă în care deja dispar nume de pe lista disponibilizaților ex-președintelui executiv Marius Stan. În afara iertaților Cezar Lungu și Ștefan Bărboianu, au reziliat deja contractele: Cătălin Ștefănescu, plecat la „U” Cluj, Bogdan Gavrilă, spre o destinație încă necunoscută, și Ionuț Cioinac, la aniversarea a 29 de ani, ajuns la Turris Oltul Turnu Măgurele pentru un sezon și jumătate. Pe dinafară, în acest moment, antrenându-se la „Vega”, ar mai fi Petru Racu, Alexandru Munteanu, Alexandru Zaharia și Mădălin Mihăescu, deși despre ultimii doi se speculează că ar fi aproape să semneze cu CSA Steaua București, divizionară D antrenată de fostul petrolist Daniel Oprița și la care mai evoluează un alt fost „lup”, atacantul golgheter Elek Robert.

Foto: www.liga2.prosport.ro și www.fcpetrolul.ro